După ce s-a fript cu gazul rusesc, Germania suflă acum și în iaurtul Made in China

Sursă: Dreamstime

În dorința de a se desprinde de dependența unilaterală de țări precum China și Rusia, guvernul de la Berlin intenționează să extindă în continuare cooperarea cu alte state și să încurajeze companiile nemțești să investească în aceste țări terțe. În strânsă cooperare cu UE, Germania vrea să se rupă de dependența de China, a precizat guvernul, scrie Euractiv.

După ce s-a fript cu gazul rusesc, Germania suflă acum și în iaurtul Made in China

Dependența Germaniei de materiile prime chineze se află acum mai mult ca oricând în atenția guvernului, pe măsură ce, alături de UE, Berlinul continuă să acționeze la viteză maximă pentru a se elibera de dependența de Rusia.

Ministerul Economiei din Germania lucrează în prezent la o nouă strategie pentru materii prime, urmărind extinderea extracției interne și diversificarea lanțurilor de aprovizionare, subliniază Euractiv.

”Impulsul pentru o autonomie strategică mai mare „se referă la Rusia, pe de o parte, unde trebuie să ne rupem de dependența unilaterală de energie ieftină, și la China, pe de altă parte, în vederea desprinderii dependenței de materii prime”, a declarat Franziska Brantner, secretar de stat în ministerul Economiei.

Aproape două din trei resurse considerate esențiale sunt aduse din China

În ultimele decenii, Uniunea Europeană a devenit din ce în ce mai dependentă de China în ceea ce privește materiile prime esențiale. Aproape două din trei resurse considerate esențiale sunt aduse din China. „De prea multă vreme funcționăm conform principiului „să cumpărăm de unde e mai ieftin”, iar acestea sunt adesea materii prime care provin din China”, a spus Brantner.

Ţara asiatică exportă multe materii prime indispensabile pentru industriile orientate spre viitor. China joacă un rol esenţial nu doar în minerit, ci şi în prelucrarea materilor prime, spune Siyamend Al Barazi de la Agenţia Germană de Resurse Minerale.

Germania țintește acum America de Sud

După cum se știe, dependenţa Uniunii Europene de importurile de metale este undeva între 75% şi 100%, în funcţie de metal. Din cele 30 de materii prime pe care UE le clasifică drept critice, 19 sunt importate din China.

Cu toate acestea, impulsul pentru o independență strategică nu ar trebui să conducă la tendințe protecționiste, deoarece „avem nevoie de globalizare, dar de una echitabilă și durabilă”, a adăugat Brantner.

În consecință, subliniază Eruractiv, Germania mizează și pe o diversificare a lanțurilor de aprovizionare. În loc să mențină dependența unilaterală de țări precum China și Rusia, guvernul german vrea să extindă cooperarea cu alte state non-occidentale și să încurajeze companiile germane să investească în aceste țări terțe.

Brantner se va deplasa luna aceasta în America de Sud, unde va încerca să sudeze cooperarea economică în domeniul energiilor regenerabile și al materiilor prime.

Cererea de materii prime critice va crește tot mai mult

Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, cererea de materii prime critice urmează să crească rapid în viitorul apropiat, cu aproximativ 500% până în 2050. „Din cauza creșterii exponențiale a cererii, există riscul ca aceste dependențe de-acum să se adâncească și mai mult”, a declarat Bernd Schäfer, CEO-ul EIT Raw Materials. El spune că UE trebuie acum să-și intensifice eforturile de diversificare a lanțurilor de aprovizionare și să încurajeze extracția acestor materii prime critice în întregul bloc comunitar.