Pe de altă parte, leul s-a depreciat în raport dolarul american, cursul anunţat de BNR urcând cu 0,54% (1,74 bani), până la 3,2369 lei.
În ceea ce priveşte francul elveţian, cursul de referinţă a coborât cu 0,36%, până la 3,5575 lei.
Înainte de ora 12:00
Moneda națională recupera consistent în această dimineață în raport cu euro, cursul coborând chiar sub 4,33 lei, asta după ce vineri BNR a anunțat cel mai mare curs de referință din ultimele 15 luni (de 4,3533 lei), iar după aceasta cursul a urcat spre 4,37.
Practic, după ce vineri a suportat presiuni extreme pe fondul tensiunilor din piețele financiare internaționale, BNR anunțând un curs de 4,3533 lei/euro, leul se aprecia azi substanțial față de euro, în contrast cu monedele din regiune, zlotul și forintul, care scădeau puternic în fața monedei europene.
Cu puțin înaintea orei 12:00, leul se tranzacționa la circa 4,3260/euro, ceea ce era echivalent cu o apreciere de 0,7% în raport cu închiderea de vineri.
De partea cealaltă, forintul pierdea peste 0,7%, cursul euro urcând până aproape de 295 forinți, iar zlotul se deprecia cu mai mult de 0,3%, pînă la 4,437/euro.
UPDATE Presiunea pe leu scade: Cursul euro anunţat de BNR coboară la 4,3222 lei
3 octombrie 2011, 13:15
Ultima modificare în 3 octombrie 2011, 16:15
Leul s-a apreciat substanţial azi în raport cu euro la referinţa BNR, cursul coborând cu 0,71% (3,11 bani), până la 4,3222 lei, după ce vineri atinsese un maxim al ultimelor 15 luni.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- După două zile de recuperări, marile burse sunt iar pe tobogan
- O bursă a căzut cu 42%
- UPDATE Leul îngenuncheat. Cursul euro a atins un nou maxim al anului: 4,3533 lei
- Presiunile pe leu se mențin. Cursul euro rămîne peste 4,32 lei la referința BNR
- Deprecierea cursului spre 4,5 lei pentru euro pare iminentă. Ce poate salva leul?
- Un an cu Franklin Templeton la cârma „Proprietatea”: Tranzacţiile cu acţiuni FP au dublat lichiditatea BVB
- Rezerva de aur a României, sperietoare împotriva speculatorilor valutari
- Iranienii vor să construiască o rafinărie la Varna
- Nepoata lui Malaxa a vândut acţiuni FP de peste 2,5 mil. euro
- Leul tot mai slab. Moneda a atins un nou minim anual: 4,3210 lei/euro