Cu alte cuvinte, este ca si cum liderii europeni ar fi admis intrarea in familie a unor rude sarace, constienti fiind de efortul financiar pe care il vor avea de facut in urmatorii ani pentru a sustine dezvoltarea celor nou-intrati. Intr-o Uniune Europeana care are propriile probleme, legate de politica agricola, de incetinirea cresterii economice si de diferentele de viteza intre economiile tarilor deja membre, aceasta extindere va aduce imense batai de cap. Mai ales ca nu au fost inca luate de
Cu alte cuvinte, este ca si cum liderii europeni ar fi admis intrarea in familie a unor rude sarace, constienti fiind de efortul financiar pe care il vor avea de facut in urmatorii ani pentru a sustine dezvoltarea celor nou-intrati.
Intr-o Uniune Europeana care are propriile probleme, legate de politica agricola, de incetinirea cresterii economice si de diferentele de viteza intre economiile tarilor deja membre, aceasta extindere va aduce imense batai de cap. Mai ales ca nu au fost inca luate deciziile necesare privind contributiile bugetare si sprijinul acordat noilor veniti.
Dintre tarile mari, deja membre ale Uniunii, doar Anglia are o pozitie economica privilegiata. Atat Franta, cat si Germania inregistreaza deficite bugetare mai mari decat cele stabilite la introducerea monedei unice. Prima ar putea fi fortata sa amane reformele fiscale – reducerea taxelor – promise sau sa infrunte mania salariatilor din sectorul public, daca va decide sa scada cheltuielile. Germania, pe de alta parte, sufera din cauza unei piete a muncii exagerat de rigida, care impiedica reducerea somajului si investitiile si trimite cetatenii si companiile in zona economiei subterane.
Tarile mai sarace, cum sunt Grecia si Portugalia, au propriile lor probleme, intrucat noi membri in Uniune inseamna o redirectionare a bugetelor de asistenta, deci o reimpartire a fondurilor alocate pentru tarile mai putin dezvoltate.
Este un tablou nu tocmai incurajator, iar cele zece tari nou-venite trebuie incadrate in peisaj cu cat mai putine tulburari, lucru la care liderii de la Bruxelles pot doar sa spere, deocamdata. Cu alte cuvinte, aceasta extindere poate zgudui puternic Uniunea Europeana, pana in 2007, cand va fi luata decizia privind admiterea Romaniei si Bulgariei. In plus, in vestul Europei s-ar putea face auzite mai puternic vocile extremiste care se opun extinderii si liberei circulatii a fortei de munca pe teritoriul unei Europe unite.
Concluzia este ca Romania va trebui sa-si faca lectiile ireprosabil de acum inainte. Daca in 2002 invitatia in Alianta Nord-Atlantica si stabilirea anului 2007 ca data a integrarii in Uniune au constituit mai degraba gesturi politice, decizia din 2007 va fi luata pe criterii mult mai aproape de zona economica.
Romania va primi fonduri considerabile pentru a reforma economia, zona politica si cea institutionala, dar va fi monitorizata de trei ori mai atent decat pana acum. Din partea unei Uniuni Europene care lupta ea insasi sa se reformeze, cu probleme interne si in plin proces de definire a rolului pe care il va juca pe plan mondial, este putin probabil sa mai existe indulgenta.
Anuntarea anului 2007 ca data a integrarii reprezinta o veste buna pentru Guvernul Romaniei si pentru cetatenii ei. Dar va fi un drum mult mai dificil decat cel parcurs de tarile care constituie primul val al integrarii. Este posibil ca drumul sa fie si mult mai dur in ceea ce priveste pretul platit de economie si de catre fiecare roman de rand. Aceste lucruri ar trebui comunicate si explicate dar, in primul rand, ar trebui intelese de catre cei ce guverneaza Romania.