De la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, Donald Trump se străduie constant să se ridice la înălţimea caricaturii sale. Aceea a unui om devorat de propriul ego, incapabil să recunoască o înfrângere indiscutabilă, dispus să slăbească instituţiile pe care a jurat să le protejeze când şi-a preluat funcţia, doar cu scopul de a-şi potoli resentimentele. O expertă, Michelle Obama, estimează că preşedinţia primei puteri mondiale nu schimbă un om, ci arată ce este el. În cazul lui Donald Trump, imaginea arătată de oglindă este devastatoare.
Normele pe care le-a atacat sunt cele care erau până acum mândria Statelor Unite: acceptarea victoriei adversarului şi transferul paşnic al puterii de la un partid la altul. Discursul de recunoaştere a celui care a pierdut, cât şi scrisoarea lăsată pe Resolute Desk din Biroul Oval de către preşedintele care părăseşte Casa Albă pentru succesorul lui sunt considerate de mult timp ca dovezi ale maturităţii şi solidităţii unei democraţii în care ambiţia personală dispare la momentul potrivit în faţa imperativului binelui comun.
Un preşedinte pe picior de plecare poate adopta, desigur, măsuri simbolice destinate să-i consolideze moştenirea. Dar atitudinea lui Donald Trump urmăreşte mai puţin să-şi consolideze moştenirea politică decât să submineze autoritatea viitorului preşedinte al Statelor Unite, democratul Joe Biden.
Această politică a pământului pârjolit este detestabilă când lipseşte viitoarea administraţie de fondurile destinate susţinerii unei economii care încă se clatină, ceea ce Rezerva Federală a deplâns într-un comunicat neobişnuit. Ea este nedemnă, în plină pandemie de Covid-19, când împiedică foarte concret echipa democrată să dispună de informaţiile necesare pentru a se pregăti pentru sarcina sa, în special distribuirea a milioane de vaccinuri. Este periculoasă când pune la îndoială legitimitatea următorului chiriaș al Casei Albe.
Pretinsă manipulare
Înfrângerile în faţa justiţiei acumulate de avocaţii lui Donald Trump care îi susţin teoria complotului pentru o fraudă masivă ar fi trebuit să-l readucă la raţiune pe preşedinte şi majoritatea rămasă tăcută a aleşilor republicani din Congres. Nu a fost cazul, din păcate. În ciuda renumărării buletinelor de vot, în ciuda unei reexaminări scrupuloase a condiţiilor de vot, în ciuda validării rezultatelor, stat după stat, fiecare zi ce a trecut nu a făcut decât să confirme victoria incontestabilă a adversarului său.
Această pretinsă manipulare a alegerilor care l-ar fi avantajat pe Joe Biden, dar care, în mod straniu, le-a permis concomitent republicanilor să câştige locuri în Camera Reprezentanţilor, este absurdă. Indiferent la realități, Donald Trump a perseverat totuşi, atrăgând alături de el o masă critică de alegători ai Grand Old Party, care a căzut în adularea oarbă a şefului său.
Certificarea rezultatelor din statul Michigan, luni, 23 noiembrie, în ciuda pateticelor tactici de întârziere ale președintelui, l-a obligat pe acesta să înceapă oficial tranziţia, fără să-şi recunoască însă înfrângerea.
Acţiunea în care s-a lansat Donald Trump nu putea decât să eşueze. Democraţia americană îşi va regăsi cursul obişnuit pe 20 ianuarie 2021, când Joe Biden va depune jurământul sub cupola Congresului.
Dar trebuie să dorim ca judecata istoriei să fie severă cu acest ucenic vrăjitor. Căci omul care promitea să redea Americii măreţia o înjoseşte prin comportamentul său.
