LG Electronics a înregistrat, în cel de-al doilea trimestru al acestui an, la nivel global vânzări consolidate de 13,3 miliarde dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 9,3% comparativ cu trimestrul precedent.
După două trimestre consecutive în care compania a înregistrat pierderi, profitul operaţional a atins 145,8 milioane dolari. Astfel, LG a raportat o creştere de 21% comparativ cu trimestrul precedent şi 25% comparativ cu anul 2010, pe fondul creşterii profitabilităţii în cadrul segmentului de televizoare şi reducerii pierderilor în segmentul de telefoane mobile.
Compania Home Entertainment a înregistrat o creştere a veniturilor de 2,7% atingând 5 miliarde dolari, comparativ cu trimestrul anterior, datorată în principal veniturilor ridicate obtinute din vânzarea de televizoarele LCD LED, noii game de televizoare Cinema 3D şi creşterii înregistrate în pieţele în curs de dezvoltare, în cadrul tuturor categoriilor de produs.
Prin diversificarea portofoliului de produse şi reducerea costurilor, compania a înregistrat o evoluţie trimestrială a profitului operaţional, acesta atingând 83 milioane dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 10%. Compania estimează noi creşteri o dată cu introducerea pe piaţă a noilor tehnologii precum Film Patterned Retarder încorporate în televizoarele Cinema 3D şi televizoarele Smart.
Compania Mobile Communications, a raportat un venit din vânzări în creştere cu 11,6% comparativ cu trimestrul anterior, atingând 3 miliarde dolari. În pofida pierderilor de 49,8 milioane dolari, veniturile operaţionale s-au îmbunătăţit considerabil, pierderile fiind reduse la jumătate comparativ cu trimestrul anterior.
Compania Home Appliance a înregistrat vânzări record la nivel de trimestru, ajungând la 2,7 miliarde dolari din luna aprilie până în luna iunie 2011, în creştere cu 6,9% comparativ cu trimestrul anterior şi cu 6,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, o creştere susţinută în principal de vânzările consolidate pe pieţele în curs de dezvoltare. Cu o creştere a venitului şi o îmbunătăţire a portofoliului de produse, creşterea costurilor pentru materiile prime, aprecierea monedei won şi competiţia puternică de piaţă s-au reflectat în profitul operaţional, de 47,1 milioane dolari.
În ceea ce priveşte companiile Air Conditioning şi Energy Solutions, acestea au înregistrat o creştere a veniturilor cu 29,2% faţă de trimestrul anterior şi cu 15,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 1,7 miliarde dolari, rezultate determinate de calitatea ridicată şi de lansarea de noi produse cu funcţii avansate. Profitul operaţional a fost de 40,6 milioane dolari, în creştere cu 13% comparativ cu trimestrul anterior. Marja de profit operaţional a fost de 2,3% ca urmare a costurilor ridicate pentru materiile prime şi a ratelor de schimb valutar dezavantajoase.