Principalele burse europene au fost lovite vineri de noi valuri de vânzări din partea investitorilor îngrijoraţi de datele din industria manufacturieră din China şi cele referitoare la vânzările de retail din Germania, care semnalează că la nivel global creşterea economică încetineşte, transmite Bloomberg.
În jurul orei 16:20, bursa din Frankfurt suferea una din cele mai drastice deprecieri, de 3,2%, după ce în precedentele două sesiuni recuperase din pierderile acestei perioade agitate. De asemenea, bursa din Paris scădea cu 2,4%, iar cea din Londra cobora cu 1,8%.
Potrivit Bloomberg, indicele global al Morgan Stanley – MSCI All-Country World Index – scădea cu 1,1%, cumulând astfel pe ultimele trei luni o cădere cu 17%, cea mai mare din 2008 încoace.
Wall Street, deschidere pe roşu
La scurt timp de la clopoţelul de deschidere de pe Wall Street, indicii principali înregistrau scăderi considerabile. Astfel, Dow Jones pierdea 1,4%, Nasdaq Compozit se deprecia cu 1,7%, iar S&P 500 cobora cu 1,6%.
În condiţiile în care valuri de vânzări împingeau bursele pe scădere, o parte din banii ieşiţi de pe pieţele de acţiuni îşi găseau refugiu în yeni, dolari şi bonduri americane.
Astfel, yenul japonez se aprecia în raport cu toate cele 16 monede cu care este tranzacţionat, iar dolarul american câştiga 0,7% în faţa euro. Totodată, după cinci zile de scăderi, bondurile americane pe 10 ani au revenit vineri pe creştere, randamentul acestora, care variază invers cu preţul, picând cu 0,047 puncte, până la 1,91%.