Lanţul Hilton a semnat recent pentru aducerea unui nou brand în România, în afara Hilton şi Doubletree, noul hotel fiind construit în afara Bucureştiului, a declarat agenţiei Mediafax Adela Cristea, directorul de dezvoltare al Hilton pentru Europa şi Asia.
„Am semnat recent pentru aducerea unui al treilea brand în România, în afara Hilton şi Doubletree. Vom anunţa în următoarea perioadă numele proprietarului şi al brandului cu care intrăm pe piaţă”, a spus Cristea. Ea a adăugat că hotelul nu va fi în Bucureşti.
În afara Hilton şi Doubletree, din portofoliul Hilton mai fac parte brandurile Conrad Hotels & Resorts, Embassy Suites Hotels, Hampton Inn, Hampton Inn & Suites, Hilton Garden Inn, Hilton Grand Vacations, Homewood Suites by Hilton, Waldorf Astoria şi Waldorf Astoria Collection, precum şi Home2 Suites by Hilton.
„În plus, mai suntem în negocieri pentru aflilierea la unul dintre brandurile noastre a unor unităţi din Timişoara, Cluj, Braşov sau Craiova. Unele sunt hoteluri care funcţionează, deja, iar altele sunt în faza de construcţie sau proiect”, a afirmat Adela Cristea.
Oficialul Hilton a mai spus că se află în discuţii şi cu câteva hoteluri de pe litoral.
SIF Banat Crişana a semnat, luni, un contract de franciză cu lanţul Hilton, pentru afilierea la brandul Doubletree a unui hotel pe care îl va deschide anul viitor la Oradea.
Semnarea Doubletree by Hilton Oradea urmează deschiderii hotelului Hilton Sibiu în luna iulie a acestui an şi intrării lanţului Hilton în România în 1997, cu Athenee Palace Hilton Bucureşti.
SURSA: Mediafax