Mii de yemeniţi au demonstrat sâmbătă în centrul capitalei Sanaa, cerând plecarea preşedintelui Ali Abdallah Saleh, a doua zi după ce omologul egiptean al acestuia a renunţat la putere sub presiunea străzii, informează AFP.
“După Mubarak, este rândul lui Ali”, scandau cei circa 4000 de protestatari, în majoritate studenţi, reclamând plecarea preşedintelui yemenit.
Protestatarii, care strigau ‘”Pleacă, pleacă, Ali!” sau “Poporul vrea căderea regimului”, au mărşăluit de la universitatea din Sanaa spre centrul capitalei.
Demonstraţia a fost declanşată de ciocniri între un grup de studenţi şi partizanii partidului la putere, Congresul popular general (CPG), care doreau să împiedice un student să afişeze o pancardă la intrarea în universitate, au declarat o serie de martori. La mijlocul zilei, protestatarii se aflau pe bulevardul Gamal Abdel Nasser, în centrul capitalei yemenite, la circa 500 de metri de piaţa Tahrir, ocupată de partizanii partidului prezidenţial.
Mai multe mii de manifestanţi, între care deputaţi ai opoziţiei şi militanţi pentru drepturile omului, au manifestat deja vineri seara, pentru a celebra plecarea preşedintelui egiptean Hosni Mubarak şi a cere răsturnarea regimului preşedintelui yemenit Ali Abdallah Saleh.