După Grecia şi Singapore, Carrefour vrea să plece şi din Turcia. Vine şi rândul României?

Grupul de retail Carrefour, al doilea ca marime la nivel mondial, care este prezent şi pe piaţa din România, ar putea ieşi, în această toamnă, şi din Turcia, scrie Bloomberg. Sunt 85% şanse ca Haci Omer Sabanci Holding SA, partenerul local al retailerului, să cumpere partea de 58% pe care Carrefour o deţine în lanţul de magazine locale, susţin analiştii de la Erste Group Bank AG.

Odată cu anunţarea rezultatelor financiare ale grupului la jumătate de an, pe 30 august, Georges Plassat, CEO-ul Carrefour, a declarat că afacerile din Turcia şi Polonia vor fi “revizuite din cauza competiţiei, mai bine plasată pe aceste pieţe”.

“Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla. Sabanci va considera această opţiune ca o alternativă mult mai bună de opererare a magazinelor existente în absenţa unei contribuţii franceze la conducere”, comntează analiştiide la Erste, citaţi de Bloomberg. De altfel, patru executivi ai Sabanci şi-au dat demisia pe motiv că francezii nu-i sprijină în planurile de dezvoltare.

Carrefour deţine 250 de magazine în Turcia. Pentru comparaţie, BIM Birlesik Magazalar, cel mai mare retailer din ţară, deţine 4.000 de magazine.

Exit după exit

Turcia este a treia ţară din care pleacă francezii, după Grecia şi Singapore.
În cadrul conferinţei în care grupul şi-a anunţat rezultatele financiare, CEO-ul grupului a făcut public un planul de restructurare al businessului Carrefour. Pe lista unde Carrefour îşi va "ajusta poziţia" sunt şi Polonia, Turcia şi Indonezia.
La polul opus, Georges Plassat a spus că pieţelele puternice şi importante pentru grup sunt, mai ales, Brazilia şi China. Deşi Plassat nu a pomenit nimic de Rom`nia, un raport al ING, publicat  în primăvară pe site-ul belgian retaildetail.eu, dădea ca sigură ieşirea Carredour din nouă ţări, printre care şi Rom`nia – Argentina, Belgia, Grecia, Italia, Malayezia, Polonia, Rom`nia, Taiwan şi Turcia.

Grupul francez operează în România 59 de supermarketuri, opt magazine de proximitate/francize şi 25 de hipermarketuri, care i-au adus,  în 2011, afaceri de peste 1 mld. euro.

La nivel global, Carrefour a avut pierderi de 31 milioane de euro în primul semestru al acestui an, mult mai mici raportat la pierderile de 249 milioane euro înregistrate în perioada similară a anului trecut. Vânzările companiei au crescut cu 0,9%, până la 38,8 miliarde de euro.