Ieri, ministrul a precizat că lucrările sunt în întârziere şi "au fost şi şmecherisme" cu piatra spartă.
"Ruşine constructorilor! Atât vă spun şi în rest nu mai comentez. Este jenant ca să stea secretarul general al Ministerului să vadă unde se poate găsi piatră spartă şi apoi vine Astaldi şi îţi râde în nas că nu avem piatră şi nu avem de unde să aducem. Este vraişte şi haos pe tronson", a spus, ieri, ministrul.
Boagiu le-a cerut celor de la Astaldi ca termenul de finalizare să fie 15 iulie şi nu 30 septembrie, aşa cum era trecut pe panou.
Astaldi are încheiate trei contracte cu statul român pentru modernizarea sectorului Fundulea-Feteşti, cu o valoare totală de 178 milioane euro. Două dintre contracte se referă la segmentul Fundulea-Lehliu, respectiv pentru lucrări la linie şi modernizarea podurilor. Cel de-al treilea contract include lucrări de modernizare la linia ferată pe sectorul Lehliu – Feteşti.
O dată cu finalizarea tronsonului Fundulea-Feteşti, întreaga linie Bucureşti-Constanţa va fi modernizată, astfel încât trenurile vor putea circula cu o viteză de 160 km/oră.
Vizită pe autostrada
Ministrul Anca Boagiu va inspecta astăzi, în jurul prânzului, tronsonul de autostradă Timişoara –Arad, unde se va prezenta stadiul lucrărilor.
Valoarea totală a acestui proiect este estimată la 135 milioane de euro, cea mai mare parte fiind asigurată din fonduri UE.
Conform site-ului cnadnr.ro, acest tronson va avea 11 poduri şi pasaje,14 pasaje peste autostrada, un nod rutier, un spatiu de servicii şi unul de întreţinere şi coordonare.