TCE Holding, parte a grupului RTC, deschide prima reţea privată de oficii poştale, devenind astfel concurentul Poştei Române. Compania vizează deshiderea a circa 200 de oficii anul acesta, care să deservească persoanele fizice, urmând că peste cinci ani să ajungă la 2.000 de unităţi. „Pentru primul an de activitate estimăm o cifră de afaceri de circa 500.000 de euro, iar după cinci previzionăm venituri de aproape 8 milioane de euro”, a declarat Dan Roşu, business
TCE Holding, parte a grupului RTC, deschide prima reţea privată de oficii poştale, devenind astfel concurentul Poştei Române. Compania vizează deshiderea a circa 200 de oficii anul acesta, care să deservească persoanele fizice, urmând că peste cinci ani să ajungă la 2.000 de unităţi.
„Pentru primul an de activitate estimăm o cifră de afaceri de circa 500.000 de euro, iar după cinci previzionăm venituri de aproape 8 milioane de euro”, a declarat Dan Roşu, business unit manager TCE Post. Conform reprezentanţilor companiei, Poşta Română deţine circa 7.100 de oficii poştale, 1.000 fiind informatizate.
El a explicat că pe segmentul de curierat vor fi costuri mai mici pentru client, datorită eliminării costurilor aferente preluării şi livrării prin curier a trimiterii, care reprezintă circa 40% din costul total. Iar segmentul scrisorilor nu va reprezenta mai mult de 10% din business.
Oficiile poştale vor fi deschise în supermarketuri, librării, benzinării şi centre de distribuţie a presei, investiţia fiind în medie de 700 de euro pe unitate, maxim 1.000 de euro. Compania a investit deja 100.000 de euro într-o platformă IT pentru sortarea plicurilor. „Noi mergem acolo unde este clientul, suntem flexibili. Este un model care şi-a dovedit succesul în străinătate”, a declarat Dan Roşu.
Finanţarea serviciului va fi realizată din fondurile TCE holding, care cuprinde patru firme: TCE Logistică, TCE Trans Express, TCE Post şi TCE Servcom.
Săptămâna trecută, a fost anunţată intrarea în insolvenţă a companiei TCE Logistică. „Este compania care se ocupă cu partea de management, operaţional nu există dificultăţi. Am ajuns în această situaţie din cauza unui 2009 foarte prost, dar acum suntem pe profit operaţional” a spus Sorin Sofian, CEO la TCE Holding. Compania are datorii de 8,5 milioane euro, din care 3,3 milioane euro la bănci.