Vești proaste pentru toți cei care vor să meargă la munte! Încă o stațiune intră în scenariul roșu. Este vorba de orașul Bușteni, care a devenit, astfel, a doua stațiune de pe Valea Prahovei, după Predeal, unde rata infectărilor cu COVID a trecut de trei cazuri active la mia de locuitori. În aceste condiții, Bușteni intră în scenariul roșu. Conform reglementărilor în vigoare, cursurile școlilor din oraș vor trebui să se desfășoare în sistem online, purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în toate spațiile deschise, iar restaurantele și cafenele trebuie să își suspende activitatea.
Prefectura Prahova a anunțat, joi, că la Bușteni au fost confirmate, între 21 octombrie și 3 noiembrie, 24 de cazuri noi, ceea ce înseamnă, raportat la cifra de 7.089 de locuitori, o rată de infectare de 3,39 cazuri active la 1.000 de locuitori, potrivit Telegrama, care mai notează că, conform aceleiași situații publicate joi de autoritățile din județ, la Sinaia incidența îmbolnăvirilor a ajuns la 2,22, iar la Azuga este de 1,7.
La nivel național, pandemia face ravagii în România. Grupul de Comunicare Strategică a raportat, joi, 9.714 cazuri noi de COVID-19. Trebuie precizat că o parte din restricțiile pe care le-ar presupune intrarea orașului Bușteni în scenariul roșu se vor aplica oricum, începând de luni, la nivel național, indiferent de rata de incidență.
Potrivit autorităților, propunerile din Hotărârea CNSU nr. 52 urmează să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern, iar printre acestea se numără obligația de a purta mască la nivel național în toate spațiile publice deschise și închise, desfășurarea activităților didactice în sistem online, dar și interzicerea circulației în afara locuinței sau gospodăriei în intervalul orar 23 – 5.
„Începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, la 2 nivel național, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile”, se arată în Hotărârea CNSU nr. 52.