Producătorul polonez de spume poliuretanice Selena a finalizat procedurile de preluare a producătorului local de materiale de construcţii Euro MGA, aflat în insolvenţă. În urma restructurării, Selena a repornit investiţiile în tehnologizarea fabricii de la Domneşti şi urmăreşte extinderea gamei de produse.
După preluare, vânzările Euro MGA – societate fondată de Romeo-Jean Cosac – au crescut în primul semestru cu circa 49%, potrivit reprezentanţilor Selena. Acţiunile de reorganizare a producătorului de materiale de construcţii au inclus printre altele ajustarea portofoliului de produse.
„Am încheiat cu succes preluarea şi reorganizarea Euro MGA şi ne propunem ca anul viitor compania să înregistreze profit. Principalele elemente care vor sta la baza evoluţiei pozitive sunt dezvoltarea şi diversificarea produselor şi creşterea capacităţii de producţie. Totodată, ne propunem să extindem distribuţia pentru a asigura o acoperire geografică mai bună şi pentru a utiliza cât mai bine reţeaua de distribuţie Selena pe toate canalele”, a declarat Dorin Spătaru, administratorul Selena România.
Rezultatele pentru primele şase luni ale anului curent indică o creştere cu 49% pentru producătorul preluat. Selena urmăreşte să menţină acest trend până la finele anului.