Grupul finlandez de presă Sanoma şi-a anunţat retragerea din piaţa bulgară. Sanoma îşi cedează cota parte în editura bulgară Sanoma Bliasak Bulgaria către partenerul său bulgar. Începând cu anul 2003, Sanoma şi fraţii Krasimir şi Dimităr Drumevi deţineau câte 50% din acţiunile editurii.
În Bulgaria, Sanoma editează şapte reviste internaţionale – Cosmopolitan, ELLE, Harper’s Bazaar, Men’s Health, National Geographic, National Geographic Kids şi Story, cinci branduri locale, precum şi cinci site-uri. Activitatea editurii va rămâne aceeaşi şi după retragerea grupului finlandez, se arată într-un comunicat de presă. Directorul executiv al editurii, Dimităr Drumev, a afirmat că strategia societăţi nu se va schimba, obiectivul fiind în continuare poziţia de lider pe piaţă prin ediţii de calitate şi publicitate efectivă.
Retragerea de pe piaţa bulgară reprezintă un semn clar că grupul finlandez renunţă la pieţele din sud-estul Europei, în condiţiile în care Sanoma a anunţat recent că se retrage din România, iar la sfârşitul anului trecut s-a retras şi din Slovenia, comentează ziarul sofiot Capital. Rezultatele atinse pe pieţele din estul Europei sunt sub media europeană, iar piaţa de publicitate se află în criză, adaugă publicaţia.
Sursa: Agerpres