Dupa zece ani de tranzitie cateva evolutii s-au conturat cu claritate. Diferentele de crestere economica sunt importante. Saracia si inegalitatea veniturilor din unele dintre aceste tari au atins cote de neimaginat cu un deceniu in urma. Reformele demarate la inceputul anilor 90 au fost sincopate, in unele cazuri chiar oprite. In consecinta, relansarea productiei a fost ratata, fenomen vizibil cu preponderenta in ultimii cinci ani. In absolut toate tarile din fostul bloc sovietic coexista un hibrid nereusit: franturi de capitalism grefate pe ramasitele vechiului sistem.
O reteta comuna cu rezultate diferite
Economia de piata a adus si efecte nedorite in tarile din Europa Centrala si de Est
Evolutia PIB (indicator ce reprezinta valoarea tuturor bunurilor produse si serviciilor prestate intr-o tara in decurs de un an) a fost, in linii mari, cea preconizata la inceputul tranzitiei: o cadere initiala brutala, revenire, crestere. Caderea a fost insa mult mai dramatica decat se anticipa. Declinul productiei a fost mai pronuntat si pe o durata mai lunga. Polonia a avut cea mai scurta si mai blanda recesiune. O cadere cumulata a productiei de 6% pe parcursul a doi ani de zile. Cele trei state baltice au fost incer-
cate de cea mai lunga (cinci-sase ani) si cea mai adanca criza (35-51% scadere cumulata a productiei). In cadrul CIS, Armenia, Georgia si Moldova au cunoscut cele mai abrupte evolutii. Se considera insa ca recesiunea a fost depasita. Ucraina, singura tara cu zece ani consecutivi de cadere a productiei, a inregistrat crestere economica in anul 2000.
Trei tari central si est-europene, este vorba despre Romania, Bulgaria si Republica Ceha au parcurs cel putin trei ani de declin economic dupa o revenire initiala. Alte patru au avut recesiuni de un an de zile: Albania in 1997 (efect al prabusirii unui joc piramidal), Croatia, Estonia si Lituania (acestea din urma fiind marcate de criza rusa din 1998).
Serviciile au cunoscut o dezvoltare importanta
Sectorul serviciilor a avut un trend opus celui industrial. In timpul tranzitiei, industria a cazut la circa o treime din economie, in timp ce serviciile au crescut la aproximativ jumatate. In CIS, dezvoltarea serviciilor s-a facut pe seama industriei si agriculturii, care au pierdut 9% din PIB. Aceasta schimbare intersectoriala de pozitii si declinul productiei au facut ca agricultura si productia industriala sa fie doar 40-45% din ce erau in economie.
Sectorul privat l-a devansat pe cel de stat
Transformarea de baza din ultimul deceniu este transferul resurselor de la sectorul public la cel privat. In 1999, sectorul privat din majoritatea statelor in discutie producea mai mult de jumatate din PIB. In cazul celor mai reformiste tari, cum sunt Cehia, Estonia, Ungaria si Slovenia, procentajul era de 70%. Avand in vedere ca privatizarea intreprinderilor publice s-a situat cu mult sub asteptari, cresterea PIB din ultimii ani este in mod evident rezultatul activitatii sectorului privat.
Exporturile au crescut si s-au reorientat
Statele aflate intr-un stadiu mai avansat al reformelor au avut mai mult succes in cresterea volumului exporturilor si reorientarea lor catre parteneri comerciali dezvoltati. Chiar si tari in care productia a stat pe loc intre 1993 si 1998, cum sunt Moldova, Rusia si Ucraina, au inregistrat evolutii pozitive ale exporturilor.
Saracia a explodat
Caderea productiei industriale a dus, in principal, la accentuarea saraciei. In 1998, o persoana din 20 avea un venit de sub un dolar pe zi. Cu zece ani in urma, o persoana din 60 se afla in aceasta situatie critica. Chiar si in Polonia, tara in care rata saraciei este intr-o scadere constanta din 1994, bunastarea de acum zece ani este inca un ideal greu de atins.
Evolutia sectorului privat in anii 90
Tari % PIB
1990 1994 1999
Central, estice
si baltice 1 50 68
Republica Ceha 12 65 80
Estonia 10 55 75
Ungaria 18 55 80
Romania 17 40 60
CSI 10 20 50
Armenia 12 40 60
Belarus 5 15 20
Federatia Rusa 5 50 70
80 de ani pentru o locuinta
Statisticile arata ca in Romania, pentru a cumpara o casa este nevoie de decenii
La debutul tranzitiei catre economia de piata, nivelul inegalitatilor sociale in tarile din zona era printre cele mai scazute din lume. Si daca ritmul reformelor a lasat foarte mult de dorit, nu acelasi lucru se poate spune si despre saracie. A crescut incet, dar sigur, pe alocuri capatand tente dramatice. Tari ca Armenia, Moldova sau Rusia se numara la aceasta ora printre campioanele mondiale ale saraciei. O explicatie simplista si incompleta a adancirii inegalitatilor sociale ar putea fi aceea ca situatia este rezultatul reformelor si liberalizarilor. Este partial adevarat. S-a observat ca desi fenomenul este caracteristic tuturor statelor din zona, cele mai reformiste sunt caracterizate de un nivel al saraciei mai redus. Nu este si cazul Romaniei. In linii mari, pauperizarea rapida si accentuata a populatiei are drept cauze coruptia, concentrarea puterii de decizie in mana diverselor grupuri de interese ce folosesc parghiile economice in scopul obtinerii de profituri personale si prabusirea veniturilor populatiei.
Multi agricultori, dar prea putina agricultura
In Romania, explozia saraciei a fost brusca, de la 7% din populatie in 1989, la peste 44% in prezent. Aproape jumatate din populatie este saraca, iar mai mult de 15% se confrunta cu o situatie extrema, care presupune venituri sub pragul minim de subzistenta. Categoriile de varsta cele mai expuse sunt copiii si tinerii. Aproape 40% din minorii sub sapte ani si 50% din cei intre 7 si 15 ani sunt victimele flagelului. Grav afectati sunt si somerii (60%), taranii (57%), salariatii (30%), pensionarii (25%). O categorie importanta de saraci este reprezentata de persoanele fara locuinta. Cele mai mari probleme in acest sens le intampina tinerii (85%), familiile cu multi copii (50%) si cei cu venituri foarte mici (41%). Pentru cumpararea unei locuinte din economii sunt necesari intre 50 si 80 de ani.
Criza economica este principala responsabila pentru evolutia saraciei. Intreprinderi inchise, restrangere de activitati economice, somaj – cam acesta este, in mare, tabloul ultimului deceniu. Multe companii nu au putut face fata concurentei, privatizarea a fost ineficienta, mediul de afaceri putred. Ca atare, sectorul privat nu s-a dovedit a avea forta de absorbtie necesara limitarii numarului de persoane ramase pe drumuri. Numarul de angajati din economie a scazut de la 8 milioane in 1989, la 4,5 milioane in 2000, iar salariul mediu real s-a redus la aproape jumatate fata de inceputul anilor 90.
O mare parte a populatiei s-a orientat spre agricultura, unde rata de ocupare a crescut de la 27% la 45%. Cu toate acestea, agricultura contribuie modest la PIB, cu circa 15%. Ponderea salariilor in venituri a scazut, pentru cele mai sarace familii acestea reprezentand doar 20% din venituri.
Diferenta se acopera din alocatii si ajutoare sociale. Inegalitatea sociala s-a accentuat. Coruptia, birocratia, ineficienta administratiei publice au contribuit din plin. Diferentele de venituri intre locuitorii din mediul urban si rural au crescut. Salariile mari au fost majorate repetat, in special in marile regii autonome, principalele producatoare de pierderi la bugetul statului. Nu este deci de mirare ca romanii se numara printre cei 130 de milioane de locuitori ai Europei de Est ce traiesc sub standardele unui trai decent.tr
r
r
Justitia nemultumeste companiiler
r
5,4% din veniturile anuale ale intreprinderilor mici din CIS si Europa Centrala si de Est se duce pe mita. Marile intreprinderi cotizeaza mai putin, doar 2,8%. Firmele private considera coruptia si practicile anticoncurentiale ca fiind obstacolele cel mai greu de depasit la intrarea pe piata. Nesiguranta legata de asigurarea dreptului la proprietate este un alt motiv de stress pentru sectorul privat. Circa 80% din intreprinderile din Rusia, Moldova si Ucraina sunt sceptice in ceea ce priveste asigurarea reala a acestui drept. In Romania, 50% dintre agentii economici au asemenea dubii, fata de Polonia, Slovenia si Ungaria, unde procentajul neincrezatorilor este de circa 20-25%.r
Aprecierea calitatii actului de justitie este de asemenea diferita, de la tara la tara. Cel mai mare procentaj de companii nemultumite, ce acuza instantele nationale de lipsa de corectitudine, se inregistreaza in Armenia si Lituania (peste 80%). In ceea ce ne priveste, intre 60 si 70% dintre intreprinderile romanesti au aceeasi parere. Accesul la justitie este ingreunat de costurile excesive. Circa 90% din firmele poloneze si slovene au probleme in acest sens. 80% din agentii economici din Romania se lovesc si ei de aceasta piedica.r
r
r
Biciul pentru companiile de stat si zaharul pentru privatir
Cheile cresterii economice sunt disciplinarea sectorului public si facilitati pentru cel privatr
Luand in calcul intreprinderile de stat, pe cele restructurate si pe cele private, se poate lesne ajunge la concluzia ca o crestere economica sustinuta este posibila doar cu indeplinirea a doua conditii: disciplinarea sectorului public si incurajarea celui privat. Disciplinarea presupune constrangeri bugetare dure, incurajarea competitiei, monitorizarea comportamentului managerial din sectorul public in scopul evitarii prejudicierii in interes personal a unitatilor conduse si mecanisme viabile de scoatere de pe piata a intreprinderilor cu pierderi. Incurajarea sectorului privat inseamna reducerea fiscalitatii, simplificarea procedurilor legale, asigurarea dreptului de proprietate si a infrastructurii.r
Polonia reprezinta o reusita la capitolul disciplinarii intreprinderilor de stat. In 1990 s-a decis ca nici cea mai mica subventie sa nu intre in conturile marilor producatori de pierderi. Dupa doi ani de zile, rezultatele s-au facut simtite. Cresterea economica a avut loc, in principal, ca urmare a unei utilizari optime a activelor statului. Abia in 1995 a avut loc un boom investitional datorat sectorului privat, pentru ca in anul urmator sa intre masiv si capitalul strain. Asadar, cinci ani de crestere se datoreaza impunerii unei discipline financiare stricte.r
La polul opus se afla Romania si Rusia. Sectorul public a fost puternic ferit de momentul adevarului, prin subventii, credite bancare si regim preferential. Cel privat s-a strecurat cum a putut, pe umerii sai cazand greaua sarcina a alimentarii bugetului de stat. Romania a recurs in 1994 la creditari directe masive, controlul preturilor, transferuri bugetare si extrabugetare – toate in beneficiul exclusiv al sectorului de stat. Au fost chiar repuse in functiune intreprinderi anterior inchise. Pretul a fost platit de populatie si de intreprinderile private, sufocate de o fiscalitate excesiva, printre cele mai ridicate din Europa.r