Grupul de firme Koyo a intrat pe piata romaneasca inca din anii 70, cand a participat, cu know-how si utilaje, la infiintarea Intreprinderii de Rulmenti din Alexandria (1974). De atunci, colaborarea a fost neintrerupta, chiar si dupa 1989. Practic, 33% din exportul intreprinderii a fost asigurat de partenerul japonez.In iulie 1997, Emil Constantinescu a vizitat Japonia, prilej cu care a luat contact cu diferite firme locale, printre care si Koyo. Dana Popescu, secretara ambasadorului Japoniei,
Grupul de firme Koyo a intrat pe piata romaneasca inca din anii 70, cand a participat, cu know-how si utilaje, la infiintarea Intreprinderii de Rulmenti din Alexandria (1974). De atunci, colaborarea a fost neintrerupta, chiar si dupa 1989. Practic, 33% din exportul intreprinderii a fost asigurat de partenerul japonez.
In iulie 1997, Emil Constantinescu a vizitat Japonia, prilej cu care a luat contact cu diferite firme locale, printre care si Koyo. Dana Popescu, secretara ambasadorului Japoniei, ne-a spus ca presedintele Romaniei a prezentat atunci firmelor japoneze unele oportunitati de a investi in Romania.
Ca o consecinta, Koyo a demarat discutiile cu FPS pentru cumpararea a 51% din actiunile SC Rulmenti. Printre altele, oferta FPS cuprindea intoarcerea la societatea alexandreana a 60% din pretul de vanzare, pentru dezvoltare si retehnologizare. Numai ca, prin Ordonanta nr. 88/1997, aceasta facilitate a picat, suma respectiva urmand a fi varsata la bugetul de stat. A fost o prima lovitura data investitorului japonez (de fapt, tuturor investitorilor) .
Totusi, la data de 7 martie 1998, Koyo a cumparat pachetul majoritar, platind 11 milioane USD. Datoriile catre bugetul statului, preluate de japonezi, erau cifrate, conform caietului de sarcini, la 85 miliarde lei.
Datorii surpriza
de 43 miliarde lei
Dar la bilantul contabil din aprilie 1998, surpriza! Japonezii au aflat cu stupoare ca mai au de platit 43 miliarde lei. A fost a doua lovitura sub centura orientalilor. Takashi Kunimatsu, presedintele Koyo Romania, ne-a spus ca nu cunostea prea bine sistemul financiar-contabil din Romania, de aceea noua datorie l-a luat prin surprindere. In plus, el a mizat pe cuvantul autoritatilor romane, care nu ii dezvaluisera valoarea reala a pasivelor societatii Rulmenti.
In aceste conditii, Hiroshi Inoue, presedintele Koyo Seiko din Japonia, a trimis o scrisoare catre Sorin Dimitriu, prin care il informa asupra neregulilor si ii solicita „sa-si asume responsabilitatea pentru datoriile restante”.
Intre timp, Dimitriu si-a dat demisia, astfel incat raspunsul a venit de la directorul general de atunci, Gheorghe Ionescu. Acesta a motivat ca bilantul contabil pe baza caruia a fost semnat contractul era… preliminar, intrucat acesta urma sa fie finalizat abia in aprilie. Cu alte cuvinte, Koyo Romania isi asumase un risc si trebuia sa se descurce singura in continuare.
La aceasta situatie s-a mai adaugat si cunoscuta poveste a reducerii taxelor vamale, promisa si apoi retrasa de Guvern, care a pus capac rabdarii lui Koyo.
Una dintre clauzele contractuale definea tranzactia ca avand la baza Ordonanta de urgenta nr. 92 privind investitiile directe si Ordonanta nr. 88 privind privatizarea societatilor comerciale. Se stie deja soarta Ordonantei nr. 92, o alta cacealma care a lovit toti investitorii, nu numai pe Koyo Romania.
Efectul l-au simtit in primul rand salariatii. Din cauza pierderilor de 54 miliarde lei pe anul 1998, investitorul japonez a anuntat ca se afla in imposibilitate de a creste salariile. De aceea, cele doua sindicate ale societatii au declansat greva generala, pe 26 aprilie.
Aici a intrat in scena Cazimir Ionescu, senator PD de Teleorman, care a inceput demersurile pe langa guvernanti. Pe considerentul ca „datoria Guvernului nu e sa stranga bani, ci sa-i administreze eficient”, senatorul le-a demonstrat ministrilor ca intreprinderea de rulmenti este „plamanul Alexandriei”. Pe langa contributia de sase miliarde lei, anual, la bugetul local (valoare pusa la dispozitie de primarul Alexandriei, Teodor Nitulescu), Koyo asigura incalzirea si apa calda menajera pentru jumatate din municipiu (cca 10.000 de apartamente). O posibila inchidere a intreprinderii ar insemna adaugarea a 3.700 de someri la cei 3000 deja existenti, cu efecte economice negative lesne de priceput (scaderea drastica a puterii de cumparare a alexandrenilor, flux comercial diminuat etc.).
Raspunsul Guvernului a fost neverosimil de prompt si de amiabil. S-a luat decizia reesalonarii a 13,6 miliarde lei pe cinci ani, cu un termen de gratie de sase luni, precum si o scutire de penalitati de 8,6 miliarde lei. Astfel, Takashi Kunimatsu a putut trece la concesii salariale: 350.000 de lei bonus pentru fiecare salariat (pentru luna mai) si majorarea fondului de salarii cu cate un miliard pe luna (incepand cu luna iunie).
FPS cere dividende
expirate
Totusi, suntem departe de un happy-end. Revenind la problema datoriilor, la data de 16.12.1998, FPS, prin Gheorghe Ionescu, a trimis o notificare catre… Rulmenti Alexandria (desi ea devenise intre timp firma Koyo Romania SA), prin care-i solicita ca, in termen de zece zile, sa plateasca suma de 2,9 miliarde lei, reprezentand dividende restante. Bomba inca nu a sosit: dividendele reclamate erau pe anii 1992-1997 !
Sa analizam. Conform legii, FPS, in calitate de actionar majoritar, trebuia sa culeaga anual dividendele si sa le verse la bugetul de stat. N-a facut-o. Iar acum, la sapte luni dupa ce isi vanduse pachetul de actiuni catre Koyo, venea si cerea trei miliarde de la fosta SC Rulmenti. Juristii de la FPS au incalcat un principiu elementar de drept, dupa cum ne spune avocatul Dumitru Radescu. Dividendele au termen de prescriptie (incetarea dreptului de a le mai solicita) de trei ani. Deci, FPS isi pierduse dreptul de a reclama dividendele din anii 1992, 93 si 94.
Koyo nu a reactionat. In consecinta, noul director executiv al FPS, Alin Giurgiu, a chemat in judecata, la 30.03.1999, societatea defuncta (SC Rulmenti SA), indulcind, ce-i drept, tonul: cerea doar 1,5 miliarde lei, reprezentand dividendele pe 1995 plus daune moratorii aferente. Ca un gest de clementa, a renuntat la pretentiile pe perioadele 92-94 si 96-97. Dar penibilul situatiei este completat de rubrica „Motivele cererii”, din care spicuim o singura fraza: „Parata este o societate comerciala pe actiuni, la care suntem actionari in numele statului”. Va reamintesc, cererea este formulata la data de 30.03.1999, la mai bine de un an de cand FPS isi vanduse actiunile firmei Koyo Seiko.
Optimismul este insa triumfator. Societatea si-a reluat activitatea. Si, avand in vedere ca profitul din exploatare pe primele trei luni ale lui 1999 este aproape cat profitul pe intreg anul 1998, orizontul pare roz atat pentru patroni, cat si pentru salariati. Totusi, Takashi Kunimatsu declara ca, daca Guvernul continua pe aceeasi linie a retezarii facilitatilor, raman doua solutii: restrangerea drastica a activitatii sau retragerea de pe piata romaneasca.
Si aici nu vorbim doar despre investitorul japonez. Este vorba despre soarta investitiilor straine in general, si asa inconsistente si incerte.
Irinel Tibirna