România nu poate întoarce timpul înapoi pentru a evita acumularea de averi în moduri nelegitime.
Dincolo de voyeurism sau patimi cu iz socialist despre îmbogăţirea pe spinarea omului de rând, este puţin probabil ca Topul 300 al acestui an să stârnească noi discuţii. Sunt însă multe teme de discuţie legate de Top 300, care merită abordate cu atenţie. Între altele, clasamentul oferă indicii asupra evoluţiei de până acum a economiei, dar şi în viitor.
Mai mult decât politicile guvernamentale sau alţi factori, cei mai bogaţi români sunt importanţi pentru România şi economia ei în primul rând pentru că ei şi averile lor au capacitatea de a fi motorul dezvoltării de noi idei, companii şi tendinţe. Dincolo de „tunuri“, măcar câteva averi din Top 300 au fost făcute prin identificarea unor oportunităţi şi pieţe înaintea altora, prin decizii curajoase.
Într-o mare măsură, oamenii din Top 300 şi-ar permite să se retragă din afaceri şi să stea cu burta la soare. Mulţi au acumulat averi suficiente pentru a asigura deja un viitor fără griji chiar copiilor şi nepoţilor. Ce-i mână totuşi, pe aceşti oameni să meargă mai departe, să se dezvolte, să-şi multiplice averea? Cine va prelua ştafeta atunci când ei se vor opri? Ce va rămâne din averile lor după ce nu vor mai fi vile, iahturi sau avioane de cumpărat sau după ce copiii vor avea tot ce le trebuie? Acestea sunt numai câteva întrebări al caror răspuns poate dezlega motivaţia reală din spatele acţiunilor lor.
Aşa cum reflectă o excelentă analiză din acest număr al Capital, pe unii dintre cei mai bogaţi români începe să-i preocupe ideea unei moşteniri pentru întreaga societate. Ca atare, asistăm la apariţia unor fundaţii menite să finanţeze cauze mai mult sau mai puţin nobile.
Aceeaşi analiză mai arată însă că imboldurile filantropice ale bogaţilor României nu sunt stimulate de sistemul fiscal. Spre deosebire de ţări în care fundaţiile de caritate beneficiază de avantaje fiscale şi economice multiple, România ignoră forţa economică pe care o pot declanşa acele averi a căror mărime transcende nevoile familiilor celor care le-au acumulat.
Măsuri inteligent construite ar putrea canaliza sute de milioane de euro către necesităţi reale ale societăţii, nevoi de termen lung, pe care statul nu le poate adresa fie din lipsa resurselor, fie din cauza impracticabilităţii politice a respectivelor proiecte.
Fundaţii precum Ford, Rockefeller sau Gates finanţează tocmai acele eforturi pe care guvernele nu au cum să le justifice din cauza orizontului lung de timp pe care-l necesită în raport cu nevoi mai presante.
România nu poate întoarce timpul înapoi pentru a evita acumularea de averi în moduri nelegitime. Este prea târziu şi inutil să mai deplângem diversele scăpări care-au permis acumularea ilicită a milioanelor.
Nu este însă prea târziu pentru a ne asigura că forţa economică repezentată de românii foarte bogaţi este totuşi canalizată în direcţii care sunt benefice pentru întreaga societate.
Andrei Postelnicu, Analist
