Economia Greciei se va contracta cu 5% în acest an, iar rata şomajului va urca la 20%, limitând eforturile de îndeplinire a obiectivelor fiscale, a avertizat luni cel mai prestigios think-tank elen, IOBE (The Foundation for Economic and Industrial Research), transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Estimarea IOBE este mai pesimistă decât a Comisiei Europene şi a Fondului Monetar Internaţional, care prognozează un declin al Produsului Intern Brut de 4,7-4,8% anul acesta, deoarece actuala criză a datoriilor continuă să afecteze economia elenă.
Redresarea economiei nu este aşteptată mai devreme de 2014.
‘Credem că recesiunea va fi destul de profundă şi anul acesta’, a declarat şeful IOBE, Yannis Stournaras, cerând un ritm mai rapid al privatizărilor pentru a atrage investiţii străine.
Inflaţia va scădea anul acesta de la 3,1% în 2011 sub 1% dar şomajul va creşte la 20%, de la nivelul record de 17,3% înregistrat anul trecut, se arată în raportul IOBE.
Grecia va reduce cheltuielile de stat cu aproximativ 12 miliarde de euro până în 2014 pentru a îndeplini condiţiile impuse de UE şi FMI în schimbul pachetului de asistenţă financiară, a anunţat săptămâna trecută premierul elen Lucas Papademos.
Grecia s-a angajat în 2010 să-şi reducă deficitul public în schimbul primului pachet de asistenţă financiară de la UE şi FMI, de 110 miliarde de euro. De la 15% din PIB în 2009, Grecia vrea să ajungă la un deficit sub limita de 3% impusă de UE până în 2014.