George Gorgoi, primul antrenor de gimnastică al Nadiei Comăneci, a murit
George Gorgoi, unul dintre primii antrenori de gimnastică al Nadiei Comăneci, s-a stins din viață. Ar fi decedat din cauza unor probleme de sănătate. Nefericitul anunț a fost făcut, vineri, de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, regretatul antrenor fiind argeșean.
„Ne-a părăsit George Gorgoi, argeșeanul care a fost unul dintre primii antrenori ai Nadiei Comăneci. Originar din #Mărăcineni, a fost unul dintre pionierii şcolii româneşti de gimnastică. (…)
Știu că, în urmă cu aproape șapte sau zece ani, revenit în țară, dorea să construiască în Argeș un centru de gimnastică. Din păcate, planurile sale nu i s-au concretizat din varii motive. Ce păcat! Mă gândesc unde ar fi fost acum Argeșul și gimnastele din Argeș…. Dumnezeu să îl odihnească!”, a scris, vineri, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, pe Facebook.
Despre George Gorgoi
El a fost unul dintre „pionierii” şcolii româneşti de gimnastică. A fost un mare descoperitor și promotor al gimnastelor care au câștigat titluri mondiale pentru România. Pentru România, a fost antrenor de gimnastică între anii 1969 – 1981. A fost absolvent al Institutului de Educaţie Fizică. În anul 1964, a lucrat ca antrenor la CS 23 August din Bucureşti și CSM Cluj. În anul 1969, a fost unul dintre tehnicienii selecţionaţi pentru Centrul de Gimnastică de la Oneşti,
Fetele pe care le a pregătit au participat cu rezultate deosebite la Jocurile Olimpice din 1972 (München), 1976 (Montreal), 1980 (Moscova), la Campionatele Mondialele din 1978 (Strasbourg) sau la Jocurile Mondialele Universitare din 1979 (Mexico) şi 1983 (Edmonton). De-a lungul carierei sale, a lucrat cu nume mari din sport, precum Nadia Comăneci, Emilia Eberle, Anca Grigoraş, Mihaela Riciu și Liliana Bălan.
În anii 80, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a devenit unul dintre antrenorii străini care au reușit să urce, treaptă cu treaptă, gimnastele americane spre performanță. La sfârşitul anului 1986, a plecat Canada. Sub îndrumarea sa, sportivii canadienii au obţinut prima medalie mondială din istoria gimnasticii masculine.
De-a lungul carierei sale, a obținut Ordinul Meritul Sportiv, clasa I (1982) și Antrenor emerit (1984), inscripții pe columna gimnasticii românești.
„Despre domnia sa, Emanuel Fântâneanu scria : Născut şi crescut la Mărăcineni (Argeș), şlefuitor de talente.”
View this post on Instagram