Inspectorul general al CIA a prezentat recent un raport din 2004 despre interogarea suspecților din al-Qaeda. Așa cum scrie revista “Newsweek“, acest raport, dar și alte documente ale agenției nu demonstrează că tortura funcționează.

Dovezi științifice solide despre cum stresul și durerea extremă afectează memoria și funcțiile executive (cum sunt planificarea și formarea intențiilor) sugerează că este improbabil ca aceste tehnici să facă altceva decât opusul a ceea ce s-a intenționat prin interogatoriile coercitive sau «avansate»“ (“Torturing the Brain“, în revista “Trends in Cognitive Science“).

Documentele CIA constituie o declarație implicită privind motivele științifice din spatele interogărilor avansate: cineva este în posesia unei informații, pe care o stochează în memoria pe termen lung, o tăinuiește și o dezvăluie ca rezultat al unor perioade îndelungate de interogatorii constrângătoare. Această motivație “pare să se bazeze pe ideea că e mai eficient să induci în mod repetat șocuri, stres, anxietate, dezorientare și lipsă de control decât să aplici tehnicile standard de interogare“, spune neurobiologul Shane O’Mara de la Institutul de Științe Neurologice al Colegiului Trinity din Dublin.

Cercetările în care un număr de soldați au fost supuși stresului, sub forma privării de hrană și somn, au dezvăluit că stresul a deteriorat capacitatea lor de a-și aminti informații sau date personale, după cum se arată într-un număr din 2006 al “Biological Psychiatry“, citat de Newsweek.

 “Studii asupra stresului extrem, realizate pe soldați din Forțele Speciale, au descoperit că procesul de amintire a unor informații învățate anterior s-a deteriorat după momentul de stres“, notează O’Mara. “Scufundarea în apă, în special, este un factor de stres extrem și are potențialul de a provoca în creier schimbări pe scară largă“.

De asemenea, stresul eliberează catecolamine precum noradrenalina, care poate lărgi amigdala (structură implicată în procesarea fricii), ceea ce iarăși deteriorează memoria și capacitatea de a distinge o amintire reală de una falsă sau implantată.

Imaginea creierelor unor victime supuse torturii, așa cum au fost publicate de “Psychological Science“ în același an, vine să sugereze și explicația: tortura declanșează în lobul frontal și cei temporali tipare anormale de activare, care dăunează memoriei. În loc ca întrebarea să declanșeze un tipar (relativ) simplu de activare a creierului, care să ducă spre locul în care este stocată memoria informației ce poate constitui răspunsul, mai degrabă stimulează amintirile aproape haotic, fără să mai conteze valoarea lor de adevăr.

Cealaltă barieră în fața extragerii unor informații adevărate prin tortură se datorează faptului că, așa cum spune O’Mara, prizonierul învața repede că, “dacă vorbesc, nu sunt băgat cu capul în apă“. Această situație condiționează suspectul să vorbească cu orice preț, fără să mai facă diferența între ce este adevărat și ce e inventat.