Dureri intense de spate? Ce boală pot ascunde și cum se tratează

hernie_disc_lombara

SURSA FOTO: Sanador

Hernia de disc este una dintre cele mai întâlnite cauze ale durerilor de spate. Afecțiunea apare atunci când unul sau mai multe discuri intervertebrale, care au rolul de a proteja vertebrele de șoc și de uzură, sunt afectate, iar nucleul discului iese printr-o ruptură a inelului care-l înconjoară. În acest fel, sunt comprimați nervii spinali și apar dureri intense, care afectează semnificativ calitatea vieții, inclusiv mobilitatea.

Cel mai des, asemenea probleme apar în zona lombară a coloanei vertebrale, când diagnosticul este de hernie de disc lombară, sau la nivel cervical, când vorbim despre o hernie de disc cervicală.

Hernia de disc poate să apară din mai multe cauze. Deseori este rezultatul unei uzuri treptate, apărute odată cu înaintarea în vârstă, prin degenerarea discului, așa-numita discopatie lombară. Astfel, odată cu îmbătrânirea, discurile vertebrale își pierd din flexibilitate, se rup mult mai ușor, chiar și în urma unui efort minim, precum o simplă încordare sau o răsucire.

În plus, la vârstnici apare și scăderea densității osoase (osteopenia și osteoporoza), care poate, de asemenea, duce la apariția afecțiunii. În cazul tinerilor, leziunile discurilor vertebrale pot apărea în urma unui traumatism sau a suprasolicitării coloanei. De pildă, ridicarea repetată de obiecte grele sau o lovitură la spate pot duce la o hernie de disc.

Odată stabilit diagnosticul, medicul neurochirurg va recomanda tratamentul potrivit, care poate varia în funcție de severitatea leziunii. Într-o primă fază, abordarea poate fi una conservatoare. Medicul va indica o anumită medicație, pentru ameliorarea durerii, și îi va spune pacientului să evite efortul fizic și anumite mișcări, care pot suprasolicita coloana.

De asemenea, specialistul poate recomanda și injecții cu corticosteroizi în zona nervilor spinali, sub ghidaj cu raze X, exerciții de kinetoterapie, masaj blând sau terapie cu gheață. Însă, dacă simptomele nu se îmbunătățesc după câteva săptămâni de tratament conservator, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală.

Intervențiile chirurgicale pentru hernia de disc sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR, în condiții de maximă siguranță, de neurochirurgi cu experiență vastă în tratarea afecțiunilor vertebro-spinale, cu ajutorul unor tehnici chirurgicale avansate, mai puțin invazive, și tehnologii de vârf.

Pentru obținerea celor bune rezultate pe termen, Spitalul Clinic SANADOR este dotat cu un microscop intraoperator de ultimă generație, Zeiss Kinevo 900, care permite realizarea unor intervenții foarte minuțioase, ce implică efectuarea unor gesturi chirurgicale extrem de fine și precise.

Astfel, pacienții care necesită operație pentru hernia de disc beneficiază de numeroasele avantaje ale acestei proceduri mai puțin invazive: conservarea stabilității coloanei, recuperare mai rapidă, cicatrici mai mici și risc redus de complicații.