Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri seară că Florin Cîțu este premierul desemnat. Decizia șefului statului a creat mai multe controverse având în vedere că nimeni nu se aștepta la o astfel de alegere.
Prima reacție la numirea lui Cîțu în funcția de premier a apărut din partea lui Eugen Teodorvici, membru al PSD.
Potrivit acestuia, alegerea președintelui este o decizie batjocoritoare, o insultă, cea mai mare țeapă dată românilor de la Traian Băsescu încoace.
„Continuând demersurile cu care ne-a obișnuit președintele Iohannis în direcția atingerii „normalității” promise, iată-ne puși în fața unei alte decizii batjocoritoare la adresa poporului român. După decizia de a-l desemna pentru a doua oară pe Orban, sfidând orice fel de argumente constituționale, morale și politice, dovedind cea mai grosolană lipsă de respect față de forul legislativ al statului și implicit față de reprezentanții aleși ai poporului român, suntem din nou în fața unei decizii despre care, dacă nu aș fi convins că este deja de natură să afecteze interesul statului, aș putea să spun că frizează absurdul”, a scris Teodorovici pe pagina personală de facebook, imediat după anunțul președintelui.
E mai rău decât Orban
În opinia sa, mai rău decât propunerea lui Orban ca premier-desemnat nu putea fi decât Cîțu – „un ministru care a reușit recordul de a fi demis de mai multe ori decât a fost învestit”.
„Propunerea PNL ca variantă de premier în persoana lui Vasile Cîțu nu poate fi considerată nici măcar o glumă proastă, ci, mai degrabă, o insultă la adresa românilor. Cel mai penibil premier este înlocuit de cel mai penibil ministru de finanțe și cel mai penibil liberal”, a continuat Eugen Teodorovici.
Fostul ministru al finanțelor, nu s-a oprit aici și a continuat cu jignirile.
„Cîțu și-a dovedit deja incompetența atât în domeniul privat, cât și în administrația publică și, în special, în ultimele 3 luni ca ministru de finanțe, aruncând în aer deficitul, sabotând ratingul de țară, împrumutându-se la costuri record și reușind ca în fiecare zi să aducă un nou maxim istoric al cursului leu-euro.
Gândiți-vă ce dezastru ar putea să facă la Palatul Victoria! În plus, am dubii că Vasile Cîțu ar trece toate testele necesare pentru această funcție…
Guvernarea PNL și cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis sunt cea mai mare țeapă dată românilor de la Traian Băsescu încoace”, a adăugat Teodorovici.