SUV-ul Duster va ocupa în total o proporţie de circa 20% din producţia Dacia în acest an, a declarat vicepreşedintele companiei, Constantin Stroe.
Reprezentantul constructorului autohton a precizat însă că acest procent tine cont în special de potenţialul vânzărilor la export, nu de piaţa românească. Totuşi, Constantin Stroe a spus că dacă va fi păstrată strategia de preţuri, Duster va avea succes şi pe piaţa românească, însă momentan, aşteptările sale sunt „destul de rezervate”.
Peste o mie de SUV-uri Duster
Dacia a început producţia SUV-ului Duster în urmă cu patru luni de zile şi a ajuns în prezent la un volum total de peste o mie de unităţi.
„Noi fabricăm deja. Fabricăm de patru luni de zile. […] Sunt cu partu cifre maşinile fabricate. Nu câteva mii, ci peste o mie”, a precizat oficialul companiei.
S-a început cu o maşiină pe zi
Acesta a explicat că înainte de lansarea pe piaţă a oricărui model, trebuie obţinute două acorduri: cel de producţie şi cel de comercializare. „Acordul de fabricaţie este deja dat şi asta înseamnă seriale întregi de analize între specialişti şi între ingineri. Acordul de comercializare se dă de regulă inainte de a scoate produsul în public”, a explicat Stroe.
Vicepreşedintele Dacia a subliniat că producţia a început cu o micro-serie, de la o maşină pe zi, până s-a ajuns la simularea unei serii de producţie, „pentru a asigura constanţa calităţii fabricaţiei”.