Supermarketurile au făcut pentru ţinerea în frâu a preţurilor mai mult decât a făcut Banca Naţională! Aceste magazine sunt, de fapt, esenţa societăţii de consum. Săptămâna trecută au fost descoperiţi alţi duşmani ai poporului: super(hiper)marketurile. Ne-au fost arătaţi de asociaţiile patronale din toate domeniile. Din cauza lor, spun producătorii, nu au românii acces la vin, pâine şi carne mai ieftine. Adică producătorii ar vrea să vândă ieftin şi n
Supermarketurile au făcut pentru ţinerea în frâu a preţurilor mai mult decât a făcut Banca Naţională! Aceste magazine sunt, de fapt, esenţa societăţii de consum.
Săptămâna trecută au fost descoperiţi alţi duşmani ai poporului: super(hiper)marketurile. Ne-au fost arătaţi de asociaţiile patronale din toate domeniile. Din cauza lor, spun producătorii, nu au românii acces la vin, pâine şi carne mai ieftine.
Adică producătorii ar vrea să vândă ieftin şi nu-i lasă supermarketurile? Nu chiar, răspund reprezentanţii asociaţiilor patronale; de fapt, marile magazine negociază cu furnizorii preţuri foarte mici care, până la urmă, sunt în beneficiul consumatorilor.
Deci producătorii nu de grija consumatorilor plâng, ci de dorul profiturilor mari, când nu erau nevoiţi să negocieze cu marile lanţuri de magazine.
Şi nu e nimic rău în a-şi dori profituri mai mari, dar de ce trebuie să vopsească ciori şi să pozeze în filantropi care nu sunt lăsaţi să facă bine poporului?
„Trebuie să plătim multe taxe“, spun producătorii, „de exemplu, taxa de raft!“ Să vedem cum e cu taxa asta: dacă sunt 20 de producători de caşcaval şi toţi vor să fie pe raftul de la înălţimea ochilor, ce trebuie să facă proprietarii de magazine? Să-i pună prin rotaţie pe acel raft? În afaceri nu funcţionează o astfel de democraţie. Şi, când unul dintre producători va fi dispus să plătească pentru a avea marfa exact în acel loc, ce ar trebui făcut? Acel loc pe raft este o afacere în sine, acel raft vinde mai mult; decizia normală de business este să se plătească pentru acel loc.
Peste tot în lume concurenţa naşte reacţii de genul celor pe care le au producătorii români.
Dar nimeni nu-i opreşte pe aceşti producători să-şi înfiinţeze propriile lanţuri de magazine sau, pur şi simplu, să nu mai livreze în marile supermarketuri.
Însă, înainte de a lua o astfel de decizie, ar trebui să se întrebe de ce românul mediu a renunţat să cumpere de la magazinul din colţul străzii şi a preferat marile magazine? Pentru că s-a dus acolo unde sunt preţurile cele mai mici.
Supermarketurile nu au scumpit viaţa românilor, dimpotrivă – dar, e adevărat, turtind profiturile cu care erau obişnuiţi producătorii.
Există şi ideea, nu lipsită de fundament, că inflaţia s-a redus în ultimii patru-cinci ani şi datorită apariţiei marilor magazine. Supermarketurile au făcut pentru ţinerea în frâu a preţurilor mai mult decât a făcut Banca Naţională! Aceste magazine sunt, de fapt, esenţa societăţii de consum: preţuri mici şi o calitate acceptabilă pentru un număr cât mai mare de oameni. Pentru unii dintre cei care nu vor putea să producă la aceste preţuri mici, e posibil să urmeze falimentul, care este înscris în codul genetic al capitalismului. Consumatorul a devenit şi în România, chiar fără să simţim, suveran. Problemele producătorilor nu mai pot sensibiliza decât dacă rezonează cu cele ale consumatorilor.