Un nou sondaj privind apropiatul referendum consacrat independenţei Scoţiei i-a alarmat pe britanici. În consecinţă, guvernul de la Londra ia urgent contramăsuri. Concret, vrea să-i menţină pe scoţieni în interiorul Marii Britanii promiţându-le bani.
Anglia e gata să ofere Scoţiei o mai largă autonomie. George Osborne, titularul Finanţelor şi Economiei, a declarat la BBC că executivul analizează posibilitatea transferării către Scoţia a unor competenţe sporite în domeniul fiscal. În plus, guvernul regional de la Edinburgh va avea şi un drept extins de decizie în chestiuni sociale.
Planurile în acest sens urmează să fie prezentate zilele viitoare şi să intre în vigoare dacă populaţia Scoţiei se va pronunţa în cadrul referendumului pentru rămânerea în uniune cu Anglia, aşa cum a tot fost în ultimii 300 de ani.
Anunţul Londrei este o reacţie la publicarea, duminică, a unui sondaj, care consemnează pentru prima dată existenţa unei fragile majorităţi în favoarea independenţei Scoţiei. În cadrul studiului, efectuat de institutul YouGov la cererea ziarului "Sunday Times", 51 la sută din scoţienii chestionaţi sunt pentru desprinderea de Marea Britanie şi 49 la sută împotrivă. Referendumul privind viitorul Scoţiei va avea loc în data de 18 septembrie. Dacă mai bine de jumătate vor vota pentru independenţă, Scoţia va avea acest statut oficial începând din primăvara anului 2016.
Regina Elisabeta a II-a este îngrijorată
Premierul britanic David Cameron a anunţat, potrivit ziarului "Times", că va adresa un discurs Scoţienilor cu câteva zile înaintea referendumului. În repetate rânduri, el a declarat că nu intenţionează să demisioneze din fruntea executivului dacă scoţienii vor vota ieşirea din regatul unit. Potrivit aceluiaşi ziar, regina Elisabeta a II-a, îşi face între timp griji din cauza unei iminente crize constituţionale şi a cerut să fie informată zilnic cu privire la noile evoluţii. Oficial, monarhul îşi păstrează însă neutralitatea.
Nicola Sturgeon, adjuncta premierului scoţian şi adeptă a independenţei, a calificat rezultatul sondajului drept "extraordinar de pozitiv şi încurajator". Ea a avertizat însă că nu contează cu adevărat decât rezultatul de la urne. De aceea ambele părţi au anunţat că vor lupta pentru fiecare vot în intervalul rămas până la marea decizie.