Rusia trimite tancuri în Ucraina, iar în Republica Moldova trimite bani și dezinformare, pentru a denigra Uniunea Europeană și a compromite cursul pro-european al Chișinăului.
Rusia mizează pe faptul că va reuși să propulseze, ca urmare a alegerilor din noiembrie 2014, în legislativul Republicii Moldova, o majoritate loială cu ajutorul căreia să recapete controlul asupra acestei țări ex-sovietice “răzvrătite”.
Chișinăul este împânzit cu billboarduri ce conțin mesaje denigratoare la adresa UE, care prezintă Uniunea Eurasiatică drept soluție unică pentru Moldova, iar Acordul de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană, semnat recent – ca pe un document dăunător ce ar trebui denunțat. “Să renunți deschis la Acordul de Asociere înseamnă să aduci Maidanul la Chișinău”, susține directorul Institutului de Politici Publice de la Chișinău, Oazu Nantoi. Potrivit lui, “Uniunea Europeană nu are alternativă. Uniunea Vamală nu este alternativă. Nici o guvernare de la Chișinău, în orice combinație, nu va renunța deschis la Acordul de Asociere cu UE. Am nimerit în câmpul magnetic al UE și sper că acest câmp magnetic ne va ține acolo, în condițiile în care Ucraina va depăși consecințele agresiunii din partea Federației Ruse”, a precizat Oazu Nantoi.
Plan preelectoral de manipulare
În paralel cu presiunile politice și pedepsirea economică a moldovenilor, Rusia “bombardează” zilnic informațional cetățenii Republicii Moldova. Analiștii politici au sesizat că Rusia aplică în Moldova un mecanism preelectoral concertat de manipulare menit să creeze un alegător speriat, care se teme de război, românofob, ostil cursului european și apropierii de NATO.
Zilnic, prin rotație, posturile rusești de televiziune, retransmise pe teritoriul Republicii Moldova, difuzează falsuri – știri absolut inventate: precum că Moldova și Ucraina uneltesc ca să atace militar Transnistria… Și prezintă felurite scheme de acaparare de către România a unor părți din teritoriul ucrainean; precum că avioanele NATO decolează în taină de pe teritoriul Moldovei și atacă pozițiile separatiștilor din Ucraina. În altă zi, instituțiile media din Moldova, sponsorizate de Rusia, au tirajat “în cor” o informație conform căreia șoferii moldoveni sunt întorși de la vama moldo-română dacă au în rezervor mai mult de 10 litri de carburant. În paralel cu aceasta, televiziunile ruse demonstrează niște scenarii apocaliptice despre evoluția pieței europene spre care tinde Republica Moldova, încercând să convingă fermierii moldoveni că Rusia s-ar putea supăra și mai tare pe moldoveni – și-ar putea închide totalmente hotarul pentru produsele moldovenești, că la iarnă va sista livrarea gazelor către Moldova, că ar putea introduce regim de vize pentru moldoveni, iar că pe cei 600 de mii de muncitori din Moldova i-ar putea expulza în doar câteva zile.
Recent, din cauza propagandei mediatice, Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Moldova a suspendat, pentru 6 luni, retransmisia postului rusesc de televiziune “Rossia 24”, iar alte patru posturi au primit amenzi maxime. Socialiștii pro-ruși au protestat în fața CCA.
Moldova cauta alternative energetice urgente
Totuși, ministrul de Finanțe al Republicii Moldova, Anatol Arapu, admite posibilitatea ca Moldova să rămână la iarnă fără energie electrică și termică din cauza divergențelor ruso-ucrainene. Potrivit lui, autoritățile guvernamentale “lucrează la aprovizionarea centralelor termo-electrice autohtone cu păcură” ca metodă de precauție. “În prezent, Moldova are o anumită cantitate de păcură în rezervele de stat, dar pentru o situaţie critică de foarte scurtă durată”, a precizat ministrul. Anatol Arapu a mai spus că darea în exploatare a gazoductului Iaşi-Ungheni pe 27 august 2014 (Ziua Independenței Republicii Moldova) reprezintă o alternativă, întrucât „raioanele învecinate vor beneficia începând cu 1 septembrie de gazul care vine din această regiune”.