La conferinţele internaţionale consacrate climei şi energiei, se fac des auzite cuvinte de laudă la adresa Germaniei: ce faceţi voi, germanii, e bine, tot respectul; dacă cineva reuşeşte pe această cale, atunci cu siguranţă că voi. Dar, adaugă cei de altfel plini de admiraţie, nu v-aţi propus oare puţin prea mult?
Să ne amintim: Germania şi-a propus ca peste aproximativ zece ani, să renunţe complet la energia atomică, care asigura în trecut cam 30 la sută din necesarul de energie al ţării. Ţelul ambiţios al Berlinului e acela de a folosi masiv sursele de energie regenerabile, care, în doar câţiva ani, mulţimită unei puternice finanţări, ar urma să ajungă o ramură industrială importantă.
Proiectul implică şi construirea de noi reţele de-a lungul şi latul republicii, pentru a putea fi transportată energia eoliană din nord spre sudul puternic industrializat al Germaniei. Conducte pe care nu oricine le agrează în proxima vecinătate a locuinţei sale.
La dificultatea ambiţiosului proiect contribuie şi faptul că industria se teme de costuri suplimentare privind finanţarea reformei energetice, în timp ce economia de resort, care a profitat decenii la rând de pe urma energiei livrate de centralele nucleare şi cele pe cărbune, va pierde subvenţiile pe care le-a primit în toţi aceşti ani. Ceea ce lipseşte e un concept comun al celor 16 landuri federale, care au pus diferit accentul fie pe energia solară, fie pe cea eoliană sau pe biogaz.
Guvernul federal va trebui să vegheze ca trecerea de la energia atomică la cea biologică să nu coste peste măsură, deoarece costurile sunt suportate practic de consumatori. Apoi proiectul trebuie să servească şi protecţiei climei, Germania dorind să fie un exemplu în ce priveşte reducerea gazelor cu efect de seră. Berlinul a decis să nu folosească tehnica atât de controversată de fracking. Şi, chiar dacă ar fi vrut, tot n-ar fi putut să exploateze gazele de şist. Prea mare ar fi fost obiecţiile iniţiativelor civice şi de protecţia mediului.
Coordonator al proiectului energetic e Sigmar Gabriel, vicecancelar, ministru al Economiei şi Energiei, totodată şeful social-democraţilor germani. N-avem totuşi motive să-i plângem de milă, căci singur şi-a ales acest job, de super-ministru (responsabil pentru Economie şi Energie). Acum şi-a dat seama şi liderul SPD ce greu e pentru Germania să parcurgă acest drum aparte.
La summitul enegiei, desfăşurat la cancelaria federală, Gabriel a înţeles şi cine sunt principalii actori ai acestei afaceri de miliarde pe care o reprezintă sectorul energetic şi cât de puţin a rămas din planul său iniţial de a menţine preţurile stabile.
De impus, s-a impus economia, care a reuşit să scape de marile poveri financiare ale participării la costurile proiectului energetic german. Câteva săptămâni de muncă intensă de lobby au fost de ajuns ca lucrurile să ia o altă direcţie. Landurile federale tot vor trebui să construiască mai multe mori eoliene şi instalaţii pentru producerea de biogaz. Preţurile la energie vor continau să crească, chiar dacă doar în ritm moderat – aşa cel puţin a promis Sigmar Gabriel.
Summitul energetic a fost doar unul din paşii mărunţi necesari pentru a-i conferi reformei o direcţie. Importantă ar fi şi o luare de poziţie mai clară de sus, în speţă din partea cancelarei, care ar putea suna în felul următor: reforma energetică e justă, pentru că duce la modernizarea ţării şi îi sporeşte independenţa de importurile de gaz rusesc. Apoi, protejează mediul. E costisitoare, ce-i drept, dar aceşti bani ar trebuie suportaţi deopotrivă de toţi, deci şi de industria germană, care, deşi se tot plânge de poveri, ocupă o poziţie bună la nivel internaţional. Şi costurile vor creşte – fie că e vorba de carburantul pentru încălzire sau de cel pentru automobile.
Reforma energetică e extrem de ambiţioasă, dar germanii o pot realiza. Important e să fie percepută drept megaproiect naţional. Cineva a spus la un moment dat că această reformă se aseamănă unei aselenizări.
