Preşedintele Traian Băsescu continuă o bătălie politică imposibil de argumentat: el a cerut reexaminarea legii adoptate recent, potrivit căreia primarii pot fi reprezentanţi legitimi ai comunităţilor şi oraşelor în cadrul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară. Legea incompatibilităţilor interzice acest lucru, dar nimeni nu a inţeles de ce. Nu este oare primarul omul cel mai potrivit pentru a vorbi în cadrul acestor asociaţii despre interesul public? Nu este ales primarul prin vot direct şi universal tocmai pentru a reprezenta interesele cetăţenilor? Şi dacă lucrurile stau aşa, nu este absurd să interzici tocmai primarului (sau preşedintelui de consiliu judeţean) să participe la aceste consilii de administraţie care decid în ce priveşte activităţile legate de cele mai stringente nevoi publice?

Legea incompatibilităţilor nu a putut să arate nici măcar în principiu în ce ar consta conflictul de interese. Cineva atrăgea atenţia că ar fi vorba de mulţi bani proveniţi din fonduri europene. Dar dacă nu ar fi bine să se ocupe primarul de aceste fonduri, cine ar trebui să se ocupe? Şi de ce primarul, alesul comunităţii locale, este considerat, din principiu, mai rău şi mai corupt decât oricine altcineva? Este uşor de observat că legea incompatibilităţilor a greşit instituind interdicţii nemotivate. Aşa cum am arătat în destule rânduri, nu poţi stabili o incompatibilitate fără să arăţi în prealabil în ce constă conflictul de interese.

Dar cu toate că este la îndemâna oricui să remarce că legea românească a incompatibilităţilor este exagerată şi arbitrară în anumite aspecte ale sale, ANI, preşedintele Traian Băsescu şi alţi câţiva membrii ai fostei administraţii continuă să facă o insistentă campanie în favoarea ei.

Este de altfel grăitor faptul că nici de data aceasta preşedintele nu reuşeşte să dea o minimă argumentaţie în sprijinul deciziei sale: „Considerăm că adoptarea acestui act normativ nu este oportună deoarece participarea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în organele de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară amintite nu se justifică în mod obiectiv. Mai mult, soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităților.” (Cerere de reexaminare…)

În primul rând, preşedintele susţine că prezenţa primarilor “nu se justifică în mod obiectiv”. Dar întrebarea nu este dacă participarea lor ar fi cu totul indispensabilă, ci de ce ar fi contraindicată. În al doilea rând, preşedintele susţine că proiectul de lege este în contradicţie cu legea actuală, ceea ce este perfect adevărat. Dar acesta nu este un argument, căci orice lege modifică o lege anterioară. După logica preşedintelui, nici o lege nu ar mai fi posibilă, căci contravine unui legi mai vechi. Dacă ar fi vrut să argumenteze cu adevărat ar fi trebuit să arate, limpede, în ce constă conflictul de interese dintre funcţia de primar şi calitatea de membru în adunările care dezbat modul în care sunt realizate serviciile de utilităţi publice.

Nu e în folosul nimănui să se ridice baricade în jurul unei legislaţii perfectibile. Aşa cum am demonstrat de mai multe ori, legislaţia anticorupţie – care a fost pusă în practică cu succese notabile – suferă, pe alocuri, de incongruenţe care riscă să o decredibilizeze. Ar fi de aceea în interesul tuturor ca aceste legi să fie revizuite tocmai pentru a le face mai credibile şi a le asigura o viaţă mai lungă.