Numărul germanilor care se alătură jihadiştilor din Siria şi Irak creşte continuu. Teama că, după întoarcerea acasă, aceştia ar putea comite atentate în propria lor patrie sporeşte pe zi ce trece.
Miercuri, 24 septembrie, deasupra Bundestagului s-au strâns nori negri când, cu o mină gravă, juristul Hans-Georg Maaßen le-a prezentat colegilor săi nişte filmuleţe: Pe o podea prăfuită se aflau câteva cadavre. Nişte bărbaţi, membri ai organizaţiei teroriste Statul Islamic (SI), îşi batjocoresc râzând, victimele.
Într-un al doilea material video apar doi tineri. Radiază în faţa camerei de luat vederi. De fiecare dată când iese la luptă – spune unul dintre ei – speră să găsescă pe cineva "pe care să-l decapităm".
Bărbaţii din cele două filmuleţe vorbesc germană. 400 de jihadişti din Germania s-au alăturat "Statului Islamic" în Siria şi Irak, iar tendinţa este ascendentă – a explicat Maaßen. În zilele următoare, instituţia pe care o conduce va rectifica cifrele. Acestea vor fi vizibil mai mari ca până acum – a adăugat preşedintele Autorităţii pentru Protejarea Constituţiei, Hans-Georg Maaßen.
Grupul parlamentar conservator (CDU/CSU) a invitat la consultări mai mulţi experţi în probleme de securitate. Concluzia a fost unanimă: jihadiştii sunt un pericol real pentru Germania. Conform lui Hans-Georg Maaßen, cel puţin 125 de jihadişti germani s-au întors acasă de pe fronturile din Siria şi Irak. Există dovezi că 25 dintre aceştia au fost implicaţi în mod direct în operaţiuni de luptă.
Se presupune, însă, că numărul lor ar fi mult mai mare. "Nu ştim ce fac aceşti oameni în Siria şi Irak", a admis Maaßen.
Nu toţi jihadiştii se laudă pe reţelele de socializare cu ce au făcut ei acolo. Mulţi dispar din vizor, pur şi simplu, iar cândva apar în Germania.
Posibile atentate şi în Germania?
Forţele de menţinere a securităţii se tem că unii dintre aceşti jihadişti germani ar putea comite atentate în Republica Federală. Maaßen arată o fotografie: pe harta Germaniei, desenată numai în culoare neagră, cad picături de sânge. "Este chemarea la luptă contra Germaniei", explică el.
Guido Steinberg, reprezentant al fundaţiei "Ştiinţă şi Politică", nu poate afirma cu certitudine că liderul SI, autoproclamatul calif, Abu Bakr al-Baghdadi, intenţionează să atace, într-adevăr, Europa. Steinberg presupune că, deocamdată, Al-Baghdadi nu-şi poate permite să folosească resursele din Siria şi Irak şi în alte scopuri. Cu toate acestea, şeful organizaţiei teroriste SI "ar putea profita de ocazia pe care i-o oferă luptătorii şi structurile din Europa."
În cercurile salafiste din Europa există destui susţinători ai ideologiei şi obiectivelor Statului Islamic. La proclamarea SI, bucuria celor aproximativ 6200 de salafişti din Germania a fost mare – afirmă Maaßen. Pentru mulţi extremişti, califatul pe care organizaţia SI vrea să-l înfiinţeze, mai ales prin violenţă, ar fi un vis împlinit.
"Cu certitudine ar putea comite atacuri în Europa"
Cu cât occidentul se implică mai mult în Siria şi Irak, cu atât creşte pericolul atentatelor – crede Maaßen. Steinberg îl aprobă: atacul aerian asupra principalelor baze SI în Siria şi Irak le-a dat teroriştilor un motiv de retorsiune.
Statul Islamic deţine sume de bani considerabile de pe urma exploatărilor de petrol în zonele ocupate. La acestea se adaugă impozitele încasate şi donaţiile din partea susţinătorilor organizaţiei, spune Maaßen. Steinberg este convins că numai forţele militare terestre i-ar putea alunga pe combatanţii Statului Islamic din marile oraşe siriene şi irakiene. Totuşi, în opinia sa, numai un plan de instruire a armatei irakiene nu este suficient. În cazul Siriei – folosită de către SI ca zonă de retragere – nici europenii, nici americanii n-au stabilit vreo strategie.
Atâta timp cât "Statul Islamic" nu va dispărea, jihadiştii – inclusiv cei germani – vor continua să i se alăture. În câteva cazuri, autorităţile de frontieră au reuşit să împiedice călătoria unor potenţiali combatanţi.
Cu toate acestea, tinerii sunt uşor influenţabili. Iar radicalizarea lor durează puţin, câteva luni sau chiar săptămâni, deseori în linişte – în faţa calculatorului de acasă.
Experţii în securitate fac tot ce le stă în putere pentru siguranţa populaţiei, ne asigură juristul Hans-Georg Maaßen. Dar nimeni nu le poate garanta germanilor că nu vor avea parte şi de surprize neplăcute. "Nu putem monitoriza permanent repatrierea jihadiştilor", adaugă el. O vizită inopinată la domiciliu, un agent care să ţină sub observaţie un suspect- doi, mai merge. Pentru mai mult, însă, nu sunt bani.