Steffen Zimmermann, directorul „Asociaţiei pentru protejarea produselor şi a proprietăţii intelectuale“ din cadrul Uniunii Constructorilor de Maşini şi Utilaje (VDMA) a prezentat rezultatele celui mai nou studiu al asociaţiei privind falsificarea produselor. Începand din 2003, VDMA chestionează toate firmele membre, la fiecare doi ani. Iar numărul companiilor care se declară afectate de piraterie creşte în continuu.
„Conform recentului studiu, tocmai a fost atins un nou record: peste 70% din firme întâmpină probleme din cauza pirateriei“, afirmă Zimmermann. „Daunele au fost de aproximativ 7,9 miliarde de euro numai în sectorul de maşini şi utilaje, numai în 2013!“. La o cifră de afaceri de aproape 8 miliarde de euro ar fi putut fi create circa 38.000 de locuri de muncă, calculează Zimmermann.
Făbricuţe underground
De falsificat, se falsifică orice. “ La maşinile industriale se copiază părţile metalice şi software-ul. Plus piesele de schimb. Uneori e copiat numai designul“, adaugă Zimmermann. „Structura interioară diferă de original, iar maşina nu funcţionează la parametri optimi. De fapt, mie astea îmi plac cel mai mult“, mai spune el, "fiindcă îţi dai seama imediat că ai de-a face cu un produs contrafăcut."
În primul rand, firmele concurente obişnuiesc să plagieze – au declarat antreprenorii germani chestionaţi în cadrul studiului. „Pe locul al doilea se găsesc atelierele sau fabricuţele underground, amenajate prin curţi interioare sau garaje, în care se produce în condiţii vitrege atât pentru angajaţi cât şi pentru sănătatea acestora“, susţine Zimmermann. „Pe ultimul loc ar fi furnizorii şi clienţii care livrează/cumpără în mod deliberat asemenea mărfuri“, mai spune el.
În mod automat, imaginea unei făbricuţe underground duce cu gândul la China – liderul mondial în produse contrafăcute. 72% din falsurile depistate sunt produse în Republica Populară. 23%, adică aproape fiecare al patrulea fals din lume, este realizat în Germania. Plagiatorii germani au reuşit, astfel, să bată concurenţa din Turcia – până acum câţiva ani pe locul al doilea în clasament.
Cine e de vină
Cum de s-a ajuns aici? „Motivele sunt variate. Într-o anumită măsură e vorba de mentalitatea cumpărătorului. Se ştie că în Germania omul se uită mai întâi la preţ şi abia după aceea la calitate“, mărturiseşte Zimmermann. Spre deosebire de falsurile din China care, de regulă, sunt grosolane şi de proastă calitate, mărfurile contrafăcute de provenienţă germană sunt bine realizate, sunt "falsuri High-tech", mai spune reprezentantul VDMA.
Metoda preferată a falsificatorilor: "re-engeneering". Altfel spus, produsul este dezasamblat, componentele, procesele şi modul de funcţionare sunt minuţios analizate. Şapte din zece articole sunt create prin acest procedeu. Apoi ar mai fi produsele realizate uzând de experienţa profesională a unor foşti angajaţi. Doar 15% din falsuri apar pe piaţă prin spionaj industrial clasic.
25% din producătorii de maşini şi utilaje chestionaţi au spus că se simt de două ori prejudiciaţi. Acestora nu numai că li se diminuează profiturile, ci pot avea şi serioase probleme cu clienţii care cred că deţin originalul, dar de fapt au cumpărat un fals. „În cazul în care sanatatea sau viaţa vreunui cumparator au fost puse în pericol, producătorul poate fi acţionat în judecată. Procesul durează ani de zile şi greu mai scapi! Deseori, de exemplu dacă maşina a ars, e imposibil să mai dovedeşti că era un produs contrafăcut“, susţine Steffen Zimmermann.