O adevărată mașinărie, consumatoare de fonduri uriașe, cel mai probabil de proveniență dubioasă, lucrează din umbră pentru a-i asigura Partidului Democrat rămânerea la „pupitrul” puterii și după alegerile parlamentare din toamnă.
Instituțiile statului au capitulat una după alta în fața oligarhiei, foștii parteneri politici și de business au fost băgați la pușcărie, urmare a unor procese „cu ușile închise”, deciziile judiciare au devenit previzibile, concursurile pentru funcțiile importante sunt formale, fără contracandidați și cu rezultate ușor de anticipat, licitațiile publice sunt mimate, puterea și-a creat propria societate civilă ca să mimeze dialogul aplaudat de birocrații europeni, mass media a fost îngenuncheată și atrasă în holdingul puterii, sute de primari care au câștigat alegerile ca exponenți ai diferitor partide au aderat subit la PD… Toate pe fundalul restrângerii libertăților cetățenești, justificate propagandistic, de holdingul mediatic al puterii, prin „exemplul țărilor europene” și nevoia de a „îndeplini Acordul de Asociere cu UE”. Astfel, este compromisă definitiv ideea europeană, în Moldova turnându-se, în aceste clipe, temelia unei viitoare dictaturi cu iz criminal.
Moldova este condusă, momentan, de un singur om. Acesta susține briefinguri de presă în cadrul cărora își citește discursurile de pe o tabletă sofisticată și niciodată nu răspunde la vreo întrebare a jurnaliștilor. Cu toate acestea, periodic, lansează „interviuri”, în formă scrisă, în presa online, în special în cea finanțată de la București. Șeful Moldovei nu deține nicio funcție în stat. El este doar lider PD, iar tot ce spune la briefingurile susținute la partid, se execută imediat la nivel guvernamental. Deși administrează, de facto, cea mai săracă țară din Europa, cu pensionari care primesc mai puțin de 35 de euro pe lună, iar rația alimentară zilnică a unui copil la grădiniță nici nu ajunge la 2 euro, oligarhul își permite zboruri peste ocean cu avioane private de lux. Adevărat, e treaba lui cu banii lui, dar uneori discrepanța generează suspiciuni, mai ales când este vorba de un personaj controversat.
Cronologia „vorbește”
La 7 aprilie 2009, tinerii au ieșit în stradă să protesteze împotriva unei noi victorii a comuniștilor în alegerile parlamentare. Protestele pașnice au fost deturnate, degenerând în violențe stradale, soldate inclusiv cu morți. Poliția a avut un comportament straniu și provocator. În cele din urmă, guvernarea comunistă a fost debarcată, puterea fiind preluată de o coaliție de partide pretins pro-europene care au promis, în alegerile anticipate, elucidarea adevărului despre violențele din aprilie 2009. Adevărul nu a ieșit la iveală nici până în ziua de astăzi, iar toți șefii din poliție, anchetați pentru atrocitățile de atunci au fost scoși, de-a lungul anilor, basma curată de către diferite instanțe naționale. Majoritatea celor care au condus atunci organele de forță fie au fost restabiliți și avansați, fie îl deservesc pe cel care este astăzi, de facto, șeful Republicii Moldova.
Sărim peste frământările politice care au urmat până în 2014, frământări generate de riscul alunecării PD într-o coaliție de stânga ce putea pune capăt parcursului european al acestei țări. Vom menționa în acest sens doar că vizita din 2010 a șefului administrației prezidențiale de la Moscova, Serghei Narîșkin, la Chișinău este de neignorat. În noiembrie 2014, cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare, au apărut primele suspiciuni că din sistemul bancar moldovenesc s-a furat un miliard de dolari (aproximativ 18% din PIB-ul țării). O fraudă de asemenea proporții nu putea fi măsluită. Guvernatorul Băncii Naționale a fost înlocuit (dar nu a suportat urmări penale), a fost contractată compania americană „Kroll” pentru a identifica traseul banilor și persoanele implicate. Ultimul raport al detectivilor americani a fost transmis recent Băncii Naționale a Moldovei, a fost „redactat”, iar în spațiul public s-a dat doar un rezumat în care apare un singur nume – Ilan Șor. Alte nume ale celor implicați nu au fost făcute publice, iar premierul Pavel Filip spune că „90% din cei care apar în raport sunt oameni absolut onești”. Documentul este ținut sub zece lacăte la BNM, nefiind transmis nici măcar procurorilor moldoveni.
La 30 noiembrie 2015 au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. În urma acestora, PSRM s-a ales cu 25 de mandate, PLDM cu 23, PCRM cu 21, PD cu 19 şi PL cu 13 mandate.
La 15 octombrie 2015, în baza unui autodenunț al lui Ilan Șor, a fost reținut, iar ulterior condamnat, în cadrul unui proces închis, Vlad Filat, liderul celui mai important partid parlamentar pro-european și principalul oponent politic și de business al actualului lider PD, oligarhul Vlad Plahotniuc. Filat a primit 9 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă. Asta după ce omul de afaceri Ilan Şor a recunoscut că Filat a luat mită de la el în valore de 250 de milioane de dolari. Holdingul mediatic al puterii a încercat să acrediteze ideea că Filat a furat miliardul și, iată, a fost pedepsit. Astăzi, Șor, deşi a fost condamnat cu executare într-un alt dosar, se află în libertate și administrează bani publici din funcția de primar de Orhei. Raportul „Kroll” arată că frauda bancară, care a paralizat Moldova în 2014, este legată anume de acest personaj. După arestarea lui Filat, PLDM s-a ruinat. În aprilie 2017, mai mulți deputați dezlipiți de PLDM au format „grupul popular-europenilor”, având la bază platforma politică a ex-premierului Iurie Leancă – cel care a semnat, în calitate de prim-ministru, garanția guvernamentală pentru scoaterea banilor din rezerva Băncii Naționale, în vederea creditării celor trei bănci din care s-a furat celebrul miliard de dolari. Acum, „grupul popular-europenilor” este parte a guvernării controlate de PD, după ce PL a părăsit coaliția. Iurie Leancă este viceprim-ministru în Guvernul Filip.
Liberalii s-au retras în opoziție după ce procurorii l-au încolțit cu două dosare penale pe primarul de Chișinău Dorin Chirtoacă, nepotul liderul PL. La solicitarea procurorilor, Chirtoacă a fost suspendat din funcție, iar acum primar interimar este Silvia Radu – un personaj prin intermediul căruia, potrivit presei de la Chișinău, PD a luat sub oblăduirea sa și Primăria capitalei.
La 29 octombrie 2015, 21 de comuniști, 25 de socialiști si 19 deputați ai Partidului Democrat au demis guvernul condus de liberal-democratul Valeriu Streleț. Asta chiar dacă PD avea miniștrii săi în acel guvern. Moțiunea fusese depusă de socialiști.
În decembrie 2015, 14 deputați comuniști s-au dezlipit de fracțiunea lui Vladimir Voronin, iar în martie 2017, aceștia și-au oficializat relația cu PD, aderând la formațiunea condusă de Vlad Plahotniuc. Astfel, PD s-a pomenit cu 34 de deputați.
La 20 ianuarie 2016, ignorând procedura și contrar protestelor spontane de afară, Parlamentul a învestit Guvernul Filip cu votul a 57 de deputați democraţi, liberali, foşti comunişti şi foști liberal-democraţi. Președintele de atunci, Nicolae Timofti, a reușit în ultimul moment să blocheze preluarea funcției de premier de către Vlad Plahotniuc, invocând suspiciunile de corupție care ar plana asupra acestuia. După ce a convocat ambasadorii străini și s-a plâns că este presat și el, și familia sa, Timofti a primit, totuşi, în acea noapte jurământul Cabinetului Filip, în spatele mai multor cordoane de poliție.
La 4 martie 2016, Curtea Constituțională, condusă de un alt fost fruntaș liberal-democrat, Alexandru Tănase, a restabilit dreptul cetățenilor de a-și alege președintele prin vot direct, reanimând, fără votul Parlamentului, o normă apusă în anul 2000. În baza acestei modificări, în noiembrie 2016, pro-rusul Igor Dodon a devenit președinte al Republicii Moldova, urmare a confruntării, în al doilea tur, cu președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Implicarea holdingului mediatic al PD și a Bisericii de partea lui Igor Dodon au fost determinante în asigurarea victoriei lui Dodon. Alexandru Tănase este astăzi ministru al Justiției în Guvernul Filip.
La 20 iulie 2017, democrații, socialiștii și popular-europenii au votat, contrar protestelor stradale si contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, trecerea de la sistemul electoral proporțional (pe liste de partid) la sistemul electoral mixt – o mutare menită, potrivit societății civile, să propulseze în Parlamentul ce va rezulta din alegerile din 2018, un fel de „baroni locali”. Era unica șansă a detestatului PD de a-și împinge oamenii săi în viitorul legislativ. Democrații lui Plahotniuc au făcut-o în tandem cu socialiștii lui Igor Dodon, iar popular-europenii lui Iurie Leancă i-au asistat.
La sfârșitul lunii decembrie 2017, societatea civilă a constituit un grup de inițiativă care își propunea inițierea unui referendum legislativ pentru anularea sistemului electoral mixt. La 12 ianuarie 2018, Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea grupului de inițiativă și a blocat inițiativa societății civile. Aceeași componență a Comisiei Electorale Centrale va organiza, în toamna anului 2018, alegerile parlamentare în baza sistemului mixt.
Punct ochit: Doar doi poli politici și coaliție post-electorală de stânga
Plahotniuc și Dodon încearcă și reușesc să împartă puterea. PD jonglează cu pericolul venirii „tancurilor rusești”, pozând în formațiune pro-europeană, iar PSRM, care îl deservește pe Dodon, flutură sperietoarea unirii cu România ca să-și „hrănească” electoratul cu viziuni pro-ruse. Au împărțit audiovizualul din Republica Moldova și astfel pot acredita orice minciună își doresc, pot anihila politic pe oricine și îi fac invizibili pe liderii politici care le-ar putea strica „mașina electorală” pe care și-au construit-o în timp, în paralel cu subordonarea instituțiilor statului.
Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău