Să caute și să găsească soluțiile potrivite pentru angajarea țării pe calea civilizației și dezvoltării. Un astfel de moment trăim acum, după alegerea lui Klaus Iohannis președinte.

În doar o lună de zile, percepția asupra scenei politice s-a schimbat radical. Un recent sondaj INSCOP îl creditează pe noul președinte cu un capital de încredere de 60%. Conform aceluiași sondaj, Președinția trece pe primul loc între instituțiile politice la capitolul încredere (43,9%), față de doar 17,8% în octombrie. Dreapta politică, mai exact PNL, ar cîștiga alegerile parlamentare cu 41,7% în fața alianței PSD-UNPR-PC, care ar fi votată doar de 38,8% dintre alegători.

Aceste măsurători sociologice efectuate “la cald” după victoria lui Iohannis exprimă însă în bună măsură un impuls emoțional și măsoară mai degrabă speranța în noul președinte și în partidul care îl susține. Și din acest motiv, sarcina care apasă pe umerii lui Klaus Iohannis este enormă, pe măsura așteptărilor românilor care, mulți dintre ei, l-au votat pe credit.

O mare parte a societății românești este nefericită – 61% dintre români se consideră mai nefericiți sau la fel de fericiți decît înainte de 1989, conform unui sondaj IRES. Așadar cîtă speranță, tot atîta nefericire. Sau viceversa.

În programul prezidențial al lui Klaus Iohannis citim următorul paragraf: “Ca președinte mediator și integrator, dar implicat direct și ferm în construcția unei Românii cu adevărat occidentale, voi propune întregii clase politice și societății românești cîteva mari teme de dezbatere, în jurul cărora să putem genera un acord cît mai larg. Acestea ar putea deveni pilonii pe care se articulează un nou proiect de țară, cu obiective naționale la care să se raporteze toate guvernele și toți decidenții politici, indiferent de identitatea lor ideologică sau de alternanțele la putere.”

Între temele mari de dezbatere pe care le propune președintele Iohannis sînt: reforma sistemului de educație și a sistemului de sănătate, competitivitatea economiei liberale, regîndirea sistemului fiscal-bugetar, eficientizarea agriculturii și dezvoltarea satului românesc, reforma instituțiilor politice și administrative, regionalizarea și descentralizarea.

E limpede că răspunsuri durabile la toate aceste provocări nu pot veni doar din partea elitelor politice. Mai mult, societatea nu de la politicieni așteaptă soluții la problemele enunțate, atîta vreme cît doar 12% dintre romîni au încredere în partidele politice. În aceste condiții, miza principală a lui Klaus Iohannis este aceea de a dobîndi credibilitate în rîndul elitelor din toate domeniile, pentru a determina participarea acestora la dezbaterea publică asupra temelor de interes național.

Plecînd de la observația de bun simț din programul său prezidențial că “o societate nu poate fi, pe termen mediu sau lung, mai bună decît sistemul său de educație”, președintele va trebui să caute și să găsească ce îi poate motiva pe românii care fac performanță în domeniile lor să iasă în cetate și să insufle societății o cadență optimistă, un discurs proaspăt, nealterat de vendetele politice. Fața posomorîtă a societății românești nu exprimă doar lipsurile și necazurile, ci și o educație deficitară, o crispare în proiect.