Mulți dintre cei nouă mii de copii au ajuns, foarte probabil, la rude, prieteni, sau chiar și în alte țări europene. Însă cum rămâne cu ceilalți? La data de 1 iulie, 8991 de copii refugiați neînsoţiţi și tineri au fost daţi dispăruţi, a transmis Bundeskriminalamt (Poliţia Federală) la cererea cotidianului "Neue Osnabrücker Zeitung". Cifra este mai mare decât aceea înregistrată în 2015 și aproape de două ori mai mare decât la începutul anului, când pe lista dispăruţilor erau 4749 minori refugiați.
Cea mai mare parte a celor disparuti sunt prin urmare adolescenți cu vârsta între 14 și 17 ani (8046 persoane). Numărul de copii dispăruţi cu vârsta mai mică de 13 ani (867) este șocant de mare. Acestora li se adaugă, conform BKA, 78 de persoane de peste 18 ani. În context, reprezentanţii poliţiei amintesc de afluxul masiv de refugiaţi de la mijlocul anului trecut, când un mare număr de copii neînsoțiți și tineri au călătorit către Germania. Cele mai multe cazuri sunt inofensive și nu există antecedente penale.
Înregistrări defectuoase
"BKA nu deţine dovezi concrete că o parte dintre copiii minori dispăruţi de la începutul anului până acum, ar fi căzut în mâinile unor bande criminale", a anunţat instituţia. Un purtator de cuvant al BKA a subliniat: "În multe cazuri, copiii nu pleacă la întîmplare, ci doresc să îşi viziteze părinții, rudele sau prietenii din alte orașe germane sau alte țări europene". În cazul în care copiii au ajuns în familie, de multe ori autoritățile germane nu au primit niciun feedback, iar numele au rămas în baza de date cu cei căutaţi.
Conform poliţiştilor germani, în multe cazuri există înregistrări multiple, de pildă atunci când tinerii se înregistrează din nou într-un alt loc, fie pentru că nu mai au paşaport, fie pentru că datele lor personale nu pot fi verificate sau pentru că numele lor se scriu în mai multe feluri. În Europa, nu este cunoscut numărul înregistrărilor multiple. Europol atrage atenţia că se lucrează cu o estimare datând din februarie, conform căreia 10000 de copii ar fi dispărut după ce au ajuns în Europa. Numărul lor este mult mai mare în acest moment, spun reprezentanţii instituţiei, care nu pot exclude faptul că o parte dintre aceştia ar putea comite infracţiuni.
Președintele Fondului de Ajutorarea Copiilor din Germania, Thomas Krüger, a declarat că numărul uluitor de mare al copiilor refugiați dispăruţi trezeşte rele temeri. Adolescenții pot fi exploataţi sexual sau pot ajunge victime ale traficului de organe. "Nu trebuie să ne resemnăm şi să acceptăm situaţia acestor copii și tineri", spune Krüger. Poliția și autoritățile federale, pe de o parte, și Crucea Roșie germană pe de alta au datoria de a-i căuta în mod specific și cu determinare pe cei dispăruţi, mai spune Krüger .
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a avertizat în urmă cu câteva luni, că minorii neînsoțiți din zonele de conflict sunt "de departe cel mai vulnerabil grup în rândul refugiaților". Ei au fost adesea trimişi primii în Europa de către famiile lor. Vulnerabilitatea lor îi poate transforma foarte ușor în victime.