România nu este deocamdată o țară de destinație, dar ar putea deveni dacă situația se agravează. În orice caz, în calitate de membră a UE, România va lua parte la deciziile privitoare la criza refugiaților și, implicit, va fi nevoită, la un moment dat, să asume anumite poveri. Deocamdată, subiectul, care provoacă o mare neliniște în țările occidentale, suscită la București considerații pur teoretice.

Deputatul indepdendent Remus Cernea, de exemplu, a publicat un apel către autoritățile statului îndemnându-le să abordeze problema refugiaților ”în spiritul valorilor europene” și a deplâns anumite reacții occidentale: ”Din nefericire, acești oameni disperați care fugeau din zone de război s-au lovit acolo de atitudini lipsite de compasiune și înțelegere, în contrast cu valorile umaniste și umanitare ale Uniunii Europene. Au fost întâmpinați cu garduri de sârmă ghimpată, cu trupe militare și taburi. Mai mult, în unele țări crește o reacție naționalist-extremistă de rejectare a refugiaților. (…) Dar care ar fi consecința unei astfel de logici? Ar putea lăsa țările U.E., între care și România, zeci și sute de mii de oameni să sufere și chiar să moară de foame, frig și numeroase privațiuni la granițele lor? Ar mai rămâne ceva în picioare din valorile umaniste și umanitare europene dacă astfel de drame s-ar produce?”

În finalul mesajului său, Remus Cernea, a salutat ”atitudinea președintelui german Joachim Gauck care i-a condamnat pe extremiștii de dreapta și pe agitatorii xenofobi, subliniind că aceștia pătează imaginea Germaniei ca o națiune deschisă spre lume”.

Nu există nicio polemică pe tema refugiaților, dar cu toate acestea se manifestă o diferență între poziția guvernului și a lui Remus Cernea: autoritățile abordează chestiunea în termenii riscurilor și ai securității, în timp ce militantul ecologist așază problema sub semnul solidarității și generozității umane. De altfel, el a sesizat imediat consecințele practice ale acestei diferențe de situare: ”Nu în ultimul rând, sper ca dezbaterile asupra acestei teme în Parlamentul României din 8 septembrie a.c. să includă și Comisiile de Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale din Senat și Camera Deputaților, nu doar pe cele de politică externă, de apărare și Comisia Shengen, așa cum s-a anunțat inițial.”

Cu siguranță că subiectul nu poate fi privit exclusiv din perspectiva securității naționale, pretinzând un orizont mai larg, chiar dacă și conceptul de ”securitate” a devenit în ultima vreme tot mai elastic.

România ca țară mică și relativ săracă nu poate avea ambiția unei responsabilități globale ca Germania, Franța sau Marea Britanie și prin urmare nu poate gândi soluții cuprinzătoare pe termen lung. De exemplu, responsabilii de la București nu pot avea în vedere acordarea unor ajutoare ”de reconstrucție” pentru țărilor de origine și nici alte intervenții politice, menite să stabilizeze societățile răvășite de război. Marile puteri occidentale s-au dovedit de altfel ele însele neputincioase în ce privește conflictele mereu reaprise din Orientul mijlociu sau din Africa. Mai mult chiar, Occidentul a eșuat în Kosovo, acolo unde, în ciuda supravegherii instituite după desprinderea de Serbia, corupția a înflorit și haosul social a provocat o veritabilă hemoragie migraționistă. Sunt și kosovarii refugiați? iată o întrebare al cărei răspus are multe consecințe politice.

În consecință, pentru o țară ca România problema refugiaților are o componentă predominant umanitară. Scutită, prin forța împrejurărilor, de mari responsabilități globale, societatea românească s-ar putea totuși confrunta cu o problemă morală. Iar o țară care nu ezită să-și reafirme – în diferite chipuri – atașamentul față de valorile creștine nu poate închide ochii la tragedia atâtor oameni.