Pentru mulţi europeni, Marea Britanie a adoptat deja o poziţie dură. În ultimele săptămâni, primul ministru de la Londra a ameninţat de mai multe ori că va bloca prin veto discuţiile privind bugetul Uniunii. Cameron a adus în discuţie şi varianta organizării unui referendum prin care britanicii să decidă cu privire la relaţia ţării lor cu UE. Pentru mulţi eurosceptici radicali din partidul lui David Cameron, poziţia şefului de guvern nu este îndeajuns de fermă. Ei consideră că actualele evoluţii din blocul comunitar, marcate de criza economică, sunt o ocazie bună pentru ca Marea Britanie să se desprindă de Uniune.
Într-un vot anterior în Camera Comunelor, guvernul condus de Cameron a fost învins după ce 50 de parlamentari conservatori s-au aliat iniţiativei opoziţiei de a cere tăierea cheltuielilor autorităţilor comunitare de la Bruxelles. Votul nu are caracter obligatoriu, dar sporeşte presiunile asupra lui Cameron, de la care se aşteaptă o poziţie fermă la dezbaterile din noiembrie privind bugetul Uniunii.
Scepticism tot mai mare
"Este vorba de o chestiune arzătoare în Marea Britanie, un subiect care poate genera tensiuni serioase", spune Mats Persson, director al Open Europe, un think tank londonez care solicită reformatea UE. Persson crede că este vorba de o situaţie nefericită. "Publicul britanic şi clasa politică devin tot mai sceptici în privinţa Europei, exact când zona euro vizează intensificarea integrării. Deci tema Europa nu poate fi scoasă din dezbaterea publică tocmai din cauza evoluţiilor din zona euro, care la rândul lor generează întrebări şi pentru Marea Britanie."
Citiţi şi: THE ECONOMIST Bătălia pe banii Europei
Poziţia dură a Londrei nu este văzută cu ochi buni în restul Uniunii, în special când vine vorba de propuneri privind bugetul. Marea Britanie vrea să-şi diminueze contribuţia la bugetul comunitar, în contextul în care face eforturi să îşi reducă propriul deficit. Ţări precum Polonia, care depind de fondurile europene pentru a-şi finanţa dezvoltarea economică, sunt foarte deranjate de ameninţările britanice privind blocarea discuţiilor de buget.
"Nu poţi să fii membru al unui club, să fii de acord să plăteşti taxa de participare, iar după ce intri în club şi serveşti masa să pleci fără să plăteşti", a declarat pentru DW europarlamentarul conservator polonez Jacek Saryusz-Wolski. "Marea Britanie este gata să profite de pe urma beneficiilor pieţei unice, precum liberalizarea comerţului şi a fluxurilor de capital. Este chiar foarte ataşată de aceste privilegii. Pe de altă parte însă, pare să nu înţeleagă că aceste beneficii presupun la schimb solidaritate bugetară."
Înăuntru sau afară?
Saryusz-Wolski crede că Marea Britanie se îndepărtează de restul continentului. Prin adoptarea unei poziţii radicale, crede el, Londra "ruinează orice şansă de compromis" şi provoacă "disperare" în ţările din centrul şi estul Europei, care beneficiază de aşa-numitele fonduri de coeziune. Saryusz-Wolski mai adaugă că Marea Britanie se autoizolează, o poziţie pe care va ajunge probabil să o regrete mai târziu. Mulţi lideri europeni vor ca Londra să se hotărască, mai degrabă mai devreme decât mai târziu: fie să se dedice proiectului european, fie să-l părăsească definitiv. Confuzia privind rolul Londrei în UE ar putea afecta negativ întregul proiect european, mai spun criticii. "Cred că efectele negative afectează atât Londra cât şi UE, pentru că accentuează neînţelegerile interne în mijlocul unei crize, moment în care noi ar trebui să transmitem pieţelor semnale de armonie şi convingerea că bugetul Uniunii este un instrument de ieşire din actuala criză", adaugă Saryusz-Wolski.
Relaţiile germano-britanice
La o zi de la înfrângerea lui Cameron în Camera Comunelor, cancelarul german Angela Merkel a criticat voalat ameninţările Marii Britanii de a bloca un acord asupra bugetului comunitar. Merkel a spus că este normal în politică să se pregătească terenul înaintea unui summit, dar a apreciat că menţionarea folosirii dreptului de veto nu este de natură să ajute la găsirea unei soluţii. "Cred că este nevoie de o nouă înţelegere între Berlin şi Londra în chestiunile europene," spune Mats Persson. "Cred că Berlinul trebuie să înţeleagă că, aşa cum doamna Merkel trebuie să ţină seama de numeroasele interese din plan intern, la fel trebuie să procedeze şi Cameron. Cred că este în interesul amândurora să îşi lase unul altuia libertatea de a gestiona dezbaterile interne de o manieră care să le permită să continue participarea sustenabilă la proiectul european."
Liderii de la Londra şi Berlin se vor întâlni pentru a încerca să ajungă la un compromis privind discuţiile bugetare care vor avea loc la Bruxelles pe 22 şi 23 noiembrie. Miercuri, cancelarul german a pledat pentru ancorarea Marii Britanii în cadrul UE, înainte de a se deplasa la Londra pentru discuţii sensibile în legătură cu bugetul european pentru perioada 2014-2020, potrivit AFP. “Vreau să mă exprim foarte clar: doresc o Mare Britanie puternică în cadrul UE”, a declarat Angela Merkel în faţa deputaţilor europeni reuniţi la Bruxelles, adăugând că va face “totul” în acest sens.
Deputatul european eurosceptic Nigel Farage îi solicitase anterior cancelarului german ca, în cadrul întrevederii pe care urma să o aibă în cursul serii cu premierul britanic, David Cameron, să îi comunice acestuia că a sosit timpul pentru un ‘divorţ pe cale amiabilă’ între Marea Britanie şi UE. “Nu îmi pot imagina ca Marea Britanie să nu fie în Europa”, a afirmat cu tărie Angela Merkel, reamintind rolul jucat de această ţară în lupta împotriva regimului nazist. “Cred că este un lucru bun şi pentru Marea Britanie ca să fie în Europa”, a adăugat ea.
Sursa: DW, Agerpres