Liderul separatist Evghenii Șevciuk a semnat un decret prin care a dispus pregătirea buncărelor și adăposturilor anti-radiații până la 1 noiembrie curent. Asta după ce mai mulți oficiali ruși au admis posibilitatea utilizării armei atomice de către Rusia împotriva Ucrainei.
Șeful grupării separatiste nu a explicat ce l-a determinat să semneze un astfel de decret. Deşi a negat că Transnistria s-ar pregăti de un conflict armat, anterior el a mobilizat rezerviştii pentru antrenamente militare și a acuzat autorităţile din Ucraina şi Republica Moldova că tensionează situația în preajma Transnistriei.
Noi piedici în calea liberei circulații
De asemenea, Evghenii Șevciuk a semnat o dispoziție care prevede crearea ”grupurilor mobile” ale așa-zisului comitet vamal din stânga Nistrului care ”vor monitoriza linia administrativă”. Potrivit documentului, aceste grupuri mobile vor avea dreptul să verifice oamenii şi mărfurile care intră în regiune. De asemenea, decretul permite amplasarea posturilor vamale temporare. Șevciuk a explicat că aceste verificări suplimentare au ca scop combaterea contrabandei și luarea la evidență a persoanelor care intră pe teritoriul controlat de administraţia separatistă.
Vicepremierul moldovean pentru Reintegrare, Eugen Carpov, susține că decretele lui Evghenii Şevciuk l-au luat prin surprindere. Potrivit lui, nu există niciun temei pentru astfel de decizii. ”Aceste decizii reprezentă noi acţiuni unilaterale care vin să îngrădească libera circulaţie. Aceste decizii au fost lansate cu scopul menţinerii tensiunilor în societatea de pe malul stâng al Nistrului”, a menționat Eugen Carpov.
Avertismentul șefului SIS
Într-un interviu acordat postului de radio ”Europa Liberă”, directorul Serviciului de informații și Securitate al Republicii Moldova, Mihai Balan, a declarat că în Moldova există ”peste 100 de ONG-uri, servicii și organizații, partide și instituții de presă care sunt gata să sfâșie acest pământ, să rupă în bucăți țara”. (…) ”Cu părere de rău, avem mai mulți provocatori decât din acei care iubesc Moldova. SIS cunoaște și monitorizează aceste structuri și persoane. Să nu se creadă că totul se permite în țara noastră. La timpul potrivit toți vor răspunde în fața legii”, a menționat șeful securității de la Chișinău.
Recent, persoane cu funcţii de răspundere din administrația separatistă de la Tiraspol au fost supuse unui control riguros la Aeroportul din Chişinău. Anunțul a fost făcut de liderul transnistrean Evghenii Șevciuk în ședința sovietului suprem (așa-zisul parlament al autoproclamatei republici transnistrene). Chișinăul nu a confirmat această informație.