Miniştrii de externe din Germania, Franţa, Rusia şi Ucraina au negociat condiţiile unui armistiţiu pentru Estul Ucrainei, până acum fără succes. Pe zi ce trece, luptele de la Doneţk şi Luhansk devin tot mai intense.

Şi totuşi, există şi informaţia referitoare la înâlnirea dintre preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi şeful statului rus, Vladimir Putin, programată în mai puţin de o săptămână la Minsk. Conflictul intră într-o nouă fază: în zilele următoare vom afla dacă actualul război factual dintre Rusia şi Ucraina va deveni un război oficial.

Kievul mizează pe soluţia militară

Dincolo de accesul dificil la informaţiile de la faţa locului, de intoxicarea mediatică şi diplomatică, opinia publică a luat la cunoştinţă decizia Kievului de la finele lunii iunie, referitoare la soluţionarea militară a conflictelor din Doneţk şi Luhansk. După multe încercări eşuate, preşedintelui Poroşenko nu i-a mai rămas nici o alternativă. Doborârea aeronavei de pasageri MH17 – după toate indiciile de către separatiştii susţinuţi de Moscova – a sporit înţelegerea de care se bucură administraţia Poroşenko în rândul cancelariilor occidentale.

Ingo Mannteufel

În acest moment, un armistiţiu nu este interesant pentru politica ucraineană, atât timp cât acesta nu ar servi decât separatiştilor, care ar lua o pauză, în timp ce situaţia din zonă ar rămâne la fel de tensionată. Kievul şi-a propus în mod clar să recâştige controlul asupra oraşelor Doneţk şi Luhansk, până la 24 august, ziua independenţei Ucrainei, chiar cu preţul unei catastrofe umanitare de şi mai mari proporţii. La final, Kievul ar urma să încerce să recucerească întreaga graniţă comună ucraineano-rusă.

Moscova a mizat până acum pe destabilizare mascată

Prin zonele de graniţă controlate de separatişti continuă să pătrundă militari şi armament din Rusia. Politica rusă s-a concentrat pe destabilizarea clară a Estului Ucrainei, pentru a împiedica restabilirea completă a controlului ucrainean în zona Donbas. Rusia nu face altceva decât să urmărească un plan clar din care fac parte: slăbirea autorităţii guvernului şi a preşedintelui nepopular de la Kiev, construirea unui nucleu seperatist între Ucraina şi Rusia. Acest nucleu ar putea folosi ulterior atât ca tampon către vestul spre care se îndreaptă politica ucraineană, dar şi ca monedă forte în negocieri vizând viitorul politic al Ucrainei.

Cel târziu după doborârea cursei de pasageri MH17, politica rusească s-a dovedit a fi un joc de ruletă: SUA şi UE au decis aplicarea de sancţiuni pe termen lung împotriva Rusiei, mult mai dure decât cele la care se aştepta Kremlinul. În grabă, răspunsul Moscovei i-a afectat mai mult pe proprii cetăţeni, decât pe producătorii de alimente europeni. Decizia din Belarus şi Kazachstan de a nu adera la boicotarea producătorilor (în ciuda faptului că fac parte din aceiaşi Uniune Vamală ca şi Rusia), dovedeşte clar cât de inefectivă este politica Rusiei.

Război sau Pace – totul depine de Putin

Kremlinul trebuie să decidă. Alimentarea conflictului, cu sprijinirea separatiştilor şi prevalarea de iminenta catastrofă umanitară din estul Ucrainei pentru o invazie militară, dacă separatiştii continuă să piardă teren – o variantă care îşi găşeşte adepţi în rândul elitei moscovite, mai ales în cercurile militar-industriale şi naţionaliste. Adepţii speră că prin izolarea Rusiei se va decide reindustrializarea statului cu ajutorul rezervelor monetare bine puse la păstrare.

Alternativa ar fi o schimbare de atitudine a lui Putin, care ar urma să retragă ajutorul acordat separatiştilor. Varianta ar fi realizabilă, dacă Ucraina şi UE ar găsi o soluţie convenabilă ambelor părţi pentru ieşirea din criză. Un eşec vizibil ar deveni pentru Putin mult mai periculos decât un război declarat ruso-ucrainean, care ar fi vândut opiniei publice drept "misiune de pace."

Anunţata întâlnirea de marţea viitoare, de la Minsk, între Poroşenko şi Putin şi lideri europeni alimentează speranţele unei soluţionări diplomatice a conflictului. Vizita la Kiev a Angelei Merkel, anunţată pentru sâmbătă, prima oficială de la izbucnirea conflictului, şi întâlnirea cu preşedintele Poroşenko, înaintea discuţiilor decisive de la Minsk, dovedeşte că şi cancelara ştie care este miza jocului.