Ultimele dorinţe ale oamenilor bogaţi reprezintă obiectul muncii pentru din ce în ce mai multe firme. A luat naştere, notează Bloomberg, o întreagă piaţă axată pe înmormântări de lux.
"Există un set de aşteptări cu privire la modul în care ar trebui să ieşi de pe scenă", spune Ted Klontz, director general la Klontz Consulting Group. Potrivit acestuia, deseori oamenii de afaceri şi miliardarii concurează în mod agresiv în timpul vieţii iar această concurenţă "nu încetează nici măcar atunci când vine vorba de moarte".
Unii aleg să fie conduşi pe ultimul drum de coruri de cântăreţi de muzică gospel sau îşi duc rudele şi prieteni în destinaţii exotice pentru funeralii personalizate.
"Orice putem face care este legal şi nu afectează integritatea profesiei noastre, vom face", spune William Villanova, manager la Frank E. Campbell Funeral Chapel din New York care se laudă că este firma de pompe funebre a starurilor.
De asemenea, managerii de averi şi contabilii îşi consiliază clienţii înstăriţi "să abordeze subiectul propriei mortalităţi", susţine Elizabeth Meyer, care lucrează în calitate de consultant funerar pentru familiile înstărite şi afacerile interesate să investească în această industrie. "La un anumit nivel economic, planificarea sfârşitului vieţii este un subiect ce ţine de fiscalitate", spune Meyer.