Mulți dintre noi ne gândim de două ori înainte de a ne alege parolele pentru conturile pe care le folosim pe internet. Cei mai mulți însă, aleg variante foarte simple.
Un studiu realizat de guvernul Marii Britanii despre parolele folosite pe net arată că protejarea mai multor conturi cu variante simple şi uşor de ghicit reprezintă o breşă uşor de exploatat ce poate ameninţa securitatea cibernetică,
Numărul celor care folosesc parola ”123456” este incredibil: 23,2 milioane de victime la nivel mondial, se arată în studiul publicat duminică de Centrul Naţional pentru Securitate Cibernetică (NCSC), relatează Xinhua.
Prin cele mai utilizate parole, după ”123456”, se numără ”123456789” şi ”qwerty” – prima serie de litere de pe tastatură – dar şi ”1111111”, potrivit Press Association.
Doar 15% dintre cei 2.500 de respondenţi care au participat la sondaj au declarat că ştiu foarte multe despre modul în care trebuie să se protejeze în mediul online, iar rezultatele cercetării sugerează că lipsa de conştientizare este preponderentă în rândul vârstnicilor. ”Reutilizarea parolei reprezintă un risc major evitabil”, a declarat directorul tehnic al NCSC, Ian Levy, precizând că ”nimeni nu ar trebui să protejeze informaţii sensibile cu ceva ce poate fi ghicit, precum numele, echipa locală de fotbal sau formaţia preferată”.
Una din trei persoane (34%) se bazează într-o anumită măsură pe ajutorul primit de la prieteni sau familie în ceea ce priveşte securitatea cibernetică, iar persoanele cu vârste peste 65 de ani sunt în special dependente de acest sprijin. Aproximativ 70% dintre respondenţi estimează că ar putea fi o victimă a cel puţin unui tip de atac cibernetic în următorii doi ani, iar majoritatea consideră că acesta ar putea avea un impact major pe plan personal.
”Un prim pas important este utilizarea unor parole greu de ghicit şi recomandăm combinarea a trei cuvinte alese la întâmplare însă memorabile”, a sugerat Levy. Şeful de cabinet al premierului britanic Theresa May, David Lidington, a declarat că ”aceste rezultate subliniază importanţa utilizării unor parole puternice, atât acasă, cât şi la locul de muncă, în contextul ameninţării tot mai mari la nivel mondial a atacurilor cibernetice”.