Ministerul de Interne nu doreşte să modifice condiţiile de pensionare pentru angajaţii săi. Nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept, a transmis, miercuri, MAI (Ministerul Afacerilor Interne).
Mesajul celor de la Ministerul de Interne vine în contextul informaţiilor vehiculate în presă cu privire la modificarea condiţiilor de pensionare pentru angajaţii MAI, pentru a se acoperi deficitul de personal.
“La nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept. Aceasta este poziţia oficială a conducerii Ministerului Afacerilor Interne, asumată public şi susţinută inclusiv în cadrul declaraţiei de presă din data de 27 noiembrie”, informează MAI.
Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, declarată neconstituţională de CCR
În altă ordine de idei, Curtea Constituţională a decis, marţi, că este neconstituţională Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de 7.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al CCR, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, legea fiind declarată neconstituţională în ansamblul său.
„În ziua de 15 decembrie 2020, Curtea Constituţională, în cadrul controlului anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate (după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect, formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va redacta într-un termen scurta şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, transmite CCR.
Decizia Curţii vine după mai multe luni de amânare.
Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă. Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă, scrie Agerpres.
Amendamentul votat de Camera Deputaţilor a fost atacat la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului.