Este ca pe timpul războiului! Prețurile au explodat dintr-o dată și nu se vor opri aici. Toate marile puteri sunt îngrijorate de cele întâmplate. Chiar și președintele SUA, Donald Trump, a intervenit și a spus că americanii sunt gata să treacă la un plan extrem de precis.
Probleme mari în industria petrolului. Scumpirile record ale țițeiului ar putea duce prețul petrolului la 80 de dolari pe baril, estimează S&P Global Platts Analytics. Totul se întâmplă pe fondul incertitudinilor privind reluarea producției în Arabia Saudită, cel mai mare exportator de țiței la nivel Mondial. Arabia Saudită este afectată grav după ce sâmbătă a suferit un atac puternic asupra instalațiilor sale petroliere.
Cotaţiile futures pentru ţiţeiul Brent, indicatorul de referinţă pe plan internaţional, au crescut ieri dramatic, cu 14%, ascensiune văzută de obicei doar în vremuri de război sau de criză economic.
Vârfurile au atins și 71,95 dolari pe baril, în creștere cu 19,5%, cea mai mare apreciere înregistrată vreodată în cursul unei zile. Cotațiile s-au mai stabilizat puțin după ce Donald Trump s-a angajat că va elibera țiței din rezervele SUA, dacă e nevoie. Chiar și așa, investitorii sunt îngrijorați că instalațiile afectate nu vor fi repuse în funcțiune săptămâni la rând. Astăzi cotația a crescut iar până la 69 de dolari/baril.
Scumpirea petrolului va afecta și creșterea economică. Va majora costurile de transport și prețurile produselor bazate pe petrol, ceea ce va alimenta inflația și, implicit, veniturile consumatorilor.
Exploziile de sâmbătă au avut loc noaptea la câmpul Khurais și instalația de prelucrare Abqaiq, ambele deținute de Saudi Aramco, producătorul petrolier de stat descris adesea drept „giuvaierul coroanei” regatului.
În urma atacurilor, producția Arabiei Saudite a scăzut cu 5,7 milioane de barili de țiței pe zi, ceea ce înseamnă pierderea a peste jumătate din producția zilnică a 9,7 milioane de barili a țării și a circa 5% din producția zilnică globală de petrol.
Conductele, instalațiile și tancurile petroliere saudite au mai fost atacate ocazional în ultimii doi ani, dar analiștii spun că ce s-a întâmplat în weekend are o dimensiune mult mai mare: este o lovitură în jugulara industriei de petrol a Regatului, conform newsenergy.ro.