O nouă zonă roşie în România!
O nouă localitate din România a intrat în scenariul roşu, din cauza creşterii numărului de cazuri
Autorităţile din judeţul Vrancea sunt în alertă, după ce o nouă localitate a intrat în scenariul roşu. Este vorba despre comuna Soveja, care are o incidenţă de 3,92 la mia de locuitori, cu toate că se numără printre localitățile cu un grad ridicat de vaccinare, de aproape 25%.
Începând de pe 13 septembrie, pentru următoarele 14 zile, la Soveja se vor aplica mai multe restricții, cauzate de creșterea ratei de infectare cu noi cazuri de COVID-19 la nivelul localității. Măsurile luate nu vor afecta desfășurarea cursurilor școlare, care vor avea loc tot în format fizic.
Ce restricţii vor fi impuse?
Pentru că este și zonă turistică, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul pensiunilor sau a altor unități de cazare, precum și la terasele acestora, este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, potrivit Rador.
Nu este permisă nici organizarea de spectacole, concerte, festivaluri publice și private, evenimente culturale sau activități recreative și sportive. Nici evenimentele private, cum ar fi nunțile sau botezurile, nu sunt permise în căminele culturale, restaurante și baruri. Sălile de jocuri de noroc vor fi şi ele închise în perioada în care se aplică măsurile dispuse astăzi.
Conform datelor raportate de autoritățile medicale, în acest moment există șase localități cu rate de infectare mai mari de 1,5 la mia de locuitori, iar media județeană a ajuns la 0,70 la mia de locuitori.
Bilanţul zilei de 13 septembrie în România
Până astăzi, 13 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.122.653 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.065.989 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.849 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 35.036 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 12.09.2021 (10:00) – 13.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 46 de decese (28 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș și Vaslui.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.288. Dintre acestea, 633 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 162 sunt minori, 152 fiind internați în secții și 10 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.278.258 de teste RT-PCR și 2.711.582 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.126 de teste RT-PCR (2.701 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.425 la cerere) și 15.906 teste rapide antigenice.