S-a adoptat legea în Parlament! Şoferii din România sunt direct vizaţi.

Cresc amenzile pentru lipsa rovinietei pe drumurile din România

Mai exact, este vorba despre majorarea amenzilor în cazul şoferilor prinşi că nu au rovinieta valabilă.

Miercuri, 29 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.2 la Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, în sensul actualizării cuantumului amenzilor contravenţionale pentru lipsa rovinietei valabile.

Proiectul a trecut de Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz, cu 203 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” şi 48 de abţineri.

Ce valoare au acum amenzile pentru lipsa rovinietei valabile?

Cuantumul amenzii contravenţionale pentru autoturisme este de minim 275 de lei şi de maximum 550 de lei.

Amenzile pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone va fi de minim 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei, iar pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone – de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei.

Cuantumul amenzii contravenţionale este pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică decât 12,0 tone de minim 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.

Pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) – de minim 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei, iar pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) – de minim 5.950 de lei şi de maximum 11.900 de lei.

Cuantumul amenzilor pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei.

Pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), amenzile vor fi de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.