Ramzan Kadîrov, în stare critică
Ramzan Kadîrov, în stare critică! Liderul cecen ar fi suferit o altă criză severă, susține Andrii Iusov, reprezentantul Serviciului de informații al apărării din Ucraina.
„Putem confirma că el [Kadîrov – n.r.] a avut o altă criză severă și este în stare critică în ultimele zile”, a declarat acesta, potrivit Pravda.
În septembrie 2022, Serviciul de Securitate al Ucrainei l-a pus pe Kadîrov pe lista persoanelor căutate. Acesta este căutat în baza articolului 110.3 (invadarea integrității teritoriale și a inviolabilității Ucrainei, care a dus la moartea unor persoane sau la alte consecințe grave) și a articolului 437.2 (planificarea, pregătirea, declanșarea și desfășurarea unui război agresiv) din Codul penal al Ucrainei.
Ramzan Kadîrov riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 ani la închisoare pe viață.
Ramzan Kadîrov a fost supus unui transplant de rinichi
În ultima perioadă, s-a speculat intens cu privire la starea de sănătate a liderului cecen. Zvonurile erau alimentate de faptul că se îngrășase foarte mult și nu mai putea deschide ochii. Vineri, pe 15 septembrie, acesta a fost supus unui transplant de rinichi. Totuși, fostul deputat al Dumei de Stat, Ghenadi Gudkov, spune că organismul a respins transplantul. Astfel, liderul Ceceniei se află în stare critică la spital.
Fostul deputat a făcut aceste declarații în cadrul podcastului jurnalistei independente Iulia Latinina. Podcastul a fost difuzat joi, 14 septembrie. Ulterior, informația a fost preluată de către portalul de știri ucrainean Dialog.
„I-am sunat pe ceceni proeminenți și i-am întrebat: se poartă urât, ia substanțe, sau este într-adevăr starea de sănătate? Ei spun că, potrivit datelor lor, el e cu adevărat bolnav de rinichi.
A suferit o operație, un transplant, nu a avut succes în totalitate, se presupune că nu totul a prins, au apărut niște abcese. Starea lui de sănătate este foarte proastă”, a spus Gudkov.
Problemele au început din primăvară
În primăvara anului 2023, au început să circule speculații cu privire la o scădere bruscă a stării de sănătate a lui Ramzan Kadîrov.
În urma acestora, jurnalistul kazah Azamat Maitanov a afirmat că liderul cecen se confruntă cu probleme renale grave.
Este important de subliniat faptul că detaliile despre starea de sănătate a lui Ramzan Kadîrov au rămas neverificate și nu au primit o confirmare oficială.
Elkhan Suleymanov, în vârstă de 49 de ani, medicul de familie al lui Kadîrov, nu a mai fost auzit de anul trecut.
Surse din Rusia spun că acesta ar fi fost omorât de către liderul Cecen, după ce acesta a dat vina pe el. Potrivit liderului cecen, fostul ministru al Sănătății ar fi vinovat de starea lui de sănătate.
Mai multe puteți citi aici.