Politicianul Victor Ponta ocupă în prezent funcția de lider al Pro România, însă până în ziua de azi, acesta a avut o evoluție plină de suișuri și coborâșuri, în politica românească. Cel care l-a invitat să se alăture lumii politice a fost Adrian Năstase, acesta fiind și îndrumătorul științific al tezei de doctorat a liderului Pro România.
Victor Ponta a intrat în politică în anul 2001 la invitația lui Adrian Năstase, căruia i-a fost asistent la catedra de Drept Internațional Public.
În anul 2003, politicianul a fost ales președinte al Tineretului Social Democrat, iar mama sa nu a fost încântată deloc de decizia de a se înscrie în PSD.
Într-un interviu acordat la acea vreme, mama lui Ponta îi reproșa decizia luată de acesta.
„Bine Victor, de aia am mâncat noi bătaie pe 13 iunie 1990?”, îi spunea Cornelia Naum fiului său, amintindu-i că au ieșit la Mineriadă împotriva celor care acum îi dădeau o funcție în Guvern, cea de șef al Corpului de Control al premierului.
În luna februarie 2010, Victor Ponta a candidat la președinția Partidului Social Democrat, și a fost ales noul lider al formațiunii. Acesta a fost cel mai tânăr lider al Partidului Social Democrat, după Ion Iliescu și Adrian Năstase.
Cea mai înaltă funcție ocupată de Ponta
Cea mai înaltă funcție în care a ajuns Victor Ponta a fost cea de premier.
În urma căderii Guvernului Ungureanu, în luna mai a anului 2012, Victor Ponta a ajuns prim-ministru, cel mai tânăr șef al Executivului. Politicianul nu s-a mulțumit cu atât și a vrut mai mult, astfel în 2014 a candidat la alegerile prezidențiale, scrie libertatea.ro.
În primul tur, aceasta s-a clasat pe primul loc, cu 3.836.093 voturi, reprezentând 40,44% din totalul voturilor exprimate, iar pe locul doi s-a clasat primarul Sibiului, Klaus Iohannis, cu 2.881.406 voturi, reprezentând 30,37% din totalul voturilor exprimate.
În turul doi de scrutin însă, acesta a pierdut în fața lui Klaus Iohannis, după un scandal imens declanșat în diaspora, legat de faptul că românii nu au putut vota la secțiile deschise în sediile consulatelor.
După ce a pierdut alegerile prezidențiale, Ponta a devenit premier, pentru puțin timp însă, deoarece în 2015, după tragedia de la Colectiv, acesta a renunțat la mandatul de premier, în urma unor proteste ample.
Ce studii are Victor Ponta?
În biografia sa oficială, de până în anul 2012, Victor Ponta a indicat că ar avea un master la Universitatea din Catania, ulterior clarificându-se că a urmat acolo un curs postuniversitar, scria Adevărul.ro.
Ponta a șters indicația despre masteratul din Catania imediat după izbucnirea scandalului plagiatului din teza de doctorat, motivul fiind că „a trecut în noul doar informațiile relevante pentru funcția de premier”.
În iulie 2003, liderul Pro România a obținut titlul de doctor în drept din partea Universității din București cu teza intitulată Curtea Penală Internațională, iar îndrumătorul științific al lucrării a fost Adrian Năstase, pe vremea aceea fiind premier în funcție.
În anul 2012, însă, chestiunea obținerii titlului de doctor cu această teză a generat o dezbatere publică, după ce revista Nature și alte publicații au considerat că ar fi vorba de un plagiat.
Cum arăta Ponta în copilărie
Sursă: playtech.ro