România se află în prezent într-o criză politică și sanitară fără precedent, însă acest lucru nu pare să afecteze numirile din sistem. Potrivit ultimelor informații, premierul interimar Florin Cîțu l-a numit, joi, în funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției, pe George Cătălin Șerban, fost judecător, iar decizia a apărut deja în Monitorul Oficial.
În ceea ce îl privește pe noul secretar de stat la Ministerul Justiției, George Cătălin Şerban este secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar recent a fost eliberat din funcţia de judecător la Tribunalul Călăraşi ca urmare a pensionării.
De menționat este faptul că, în timp ce premierul interimar Florin Cîțu face numiri, președintele USR, Dacian Cioloș spune că acesta nu are cum să mai fie premier. Mai exact, Cioloș a declarat că PNL trebuie să aleagă și că USR va intra la negocieri doar după ce liberalii vor spune foarte clar că vor refacerea coaliției.
„PNL are ce întâlniri vrea, nu asta e problema noastră. Noi vrem să știm cât mai repede ce decide. Discuții tot au, se tot plimbă dintr-o parte în altă, e important că PNL să își asume o decizie foarte clară, ei știu care sunt așteptările noastre.
Florin Cîțu pleacă de la Guvern?
PNL trebuie să aleagă, USR a fost foarte clar în așteptări – reforme, buget clar și realist și un mod de funcționare a coaliției foarte clar definit.
Vom intră la negocieri doar după ce PNL va fi foarte clar că vrea refacerea coaliției. Câtă vreme ezită și tot mai discută și cu PSD, și cu noi, o să-i lăsăm să discute cu PSD cât vor. Când vor să vină la noi, să vină”, a declarat Cioloș.
Totodată, întrebat dacă ar accepta o variantă cu Florin Cîțu premier, Cioloș a răspuns că această întrebare este mai mult o glumă, iar subiectul trebuie închis. „Asta e o glumă. Să încheiem acest subiect”, a mai spus liderul USR.
De cealaltă parte, Florin Cîțu are o altă părere. Înainte de declarațiile lui Cioloș, premierul interimar declara că „Sunt șanse mari” pentru refacarea coaliției. El a mai dat de înțeles atunci că își dorește să fie din nou premier, la negocierile cu USR. Acesta le-a transmis în debutul discuției că președintele PNL trebuie să fie și premier. „Am zis să nu intrăm în asta pentru că ne blocăm”, spun surse din USR.