E FOAME DE BANI! Guvernul stoarce de ultimii lei companiile de stat

Guvernul a solicitat tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans sumele sub formă de dividende neangajate în proiecte viitoare, a declarat marți premierul Mihai Tudose.

Întrebat, la finalul BPN al PSD, despre faptul că Ministerul Energiei a solicitat Romgaz și Conpet să vireze în avans către bugetul de stat câteva sute de milioane de lei sub formă de dividende, premierul a explicat: „Dividendele, în mod cert, se dau acționarilor. Deci, nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu avea dreptul. Le-am luat acum pentru că acum ne trebuiau. Vrem să începem niște proiecte foarte mari. V-am dat un exemplu, Brașov — Ploiești (tronson de autostradă — n.r.). Se face pe bani naționali și trebuie să demonstrăm că avem banii, măcar de început, ca Banca Mondială să fie partener”.

Tudose a arătat că virarea la buget a acelor sume de către companiile de stat menționate nu reprezintă o problemă.

„Nu, nu este. Dacă dividendele acestea erau date către stat peste șase luni sau acum, din punctul meu de vedere, este exact același lucru. Cu toate companiile s-a vorbit și s-a ținut cont de necesarul până la sfârșitul anului sau pe primele luni ale anului viitor. La toate companiile de stat s-a pus această problemă și s-a găsit această soluție. Acolo unde banii oricum nu erau angajați, nu era nicio prognoză că vor fi necesari, s-au luat acum”, a afirmat prim-ministrul.

Sătpămâna trecută, fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu posta pe Facebook o informaţie potrivit căreia ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa cere companiilor de stat bani suplimentari.

„Ministrul Finantelor, Ionut Misa, sună personal la şefii companiilor de stat să facă rost de câteva sute de milioane de lei şi apoi iese public să vă liniştească că sunt bani. Nu sunt! Pe fondul imensului scandal al lipsei banilor pentru salariile angajaţilor Ministerului Apărării, finalizat cu execuţia ţapului ispaşitor Ţuţuianu, tandemul Tudose-Mişa dă asigurări poporenilor că situaţia bugetului public stă pe roze. O minciună sfruntată, ca multe altele!”, spune Diaconu.