Parcarea subterană de la Universitate, care dispune de 420 de locuri, a fost inaugurată astăzi, după doi ani de la deschiderea şantierului. Tarifele pornesc de la 2,5 lei pentru o oră de parcare şi ajung la 25 de lei pentru o zi întreagă.
Primăria a venit şi cu o ofertă specială care oferă gratuitate pentru primele două ore de staţionare şi tarife de 1 leu/oră de la 20:00 la 6:00 şi în week-end.
Intrarea prin parcaj se face prin strada Toma Caragiu şi prin strada Academiei, iar ieşirea va fi pe la Muzeul Municipiului Bucureşti.
Primăria Municipiului Bucureşti a deschis şantierul din Piaţa Universităţii în 2010, pentru realizarea unui parcaj subteran. Lucrările de excavaţii au constituit şi punctul de pornire a cercetării arheologice, această zonă fiind cuprinsă în centrul istoric al Bucureştiului. Parcajul a fost realizat după planurile arhitecturale ale unei firme conduse de arhitecta italiană Ambra Fabi. Din echipa de arhitecţi face parte şi o arhitectă din România, Simona Dirvariu.
Proiectarea şi implementarea au costat 117.000 de euro, iar valoarea întregii lucrări ajunge la circa 15 mil. euro. Primăria Municipiului Bucureşti mai are în plan dezvoltarea a încă cinci parcări subterane similare a căror valoare totală a fost calculată la 144 mil. euro.
Citeşte şi