Patru cazuri de minori pe care adulți încercau să îi scoată ilegal din țară au fost depistate prin intermediul aplicației eDac. De asemenea, mai mulți cetățeni străini din țări care nu sunt membre ale UE și care munceau în România au fost depistați la terminalele Schengen.
Patru cazuri de minori pe care adulții voiau să îi scoată ilegal din țară, depistate cu aplicația eDac
Prin intermediul aplicației eDac, care a devenit funcțională odată cu intrarea României cu granițele maritime și terestre în Spațiul Schengen (31 martie), au fost depistate patru cazuri de minori pe care adulți încercau să îi scoată din țară fără toate documentele legale.
În plus, mai mulți cetățeni străini din țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene și care aveau contracte de muncă pe teritoriul României au fost depistați în terminalele Schengen de pe aeroporturi.
Poliția de Frontieră a informat că la data de 7 mai, la ora 20:25, pe Aeroportul Timișoara, o echipă de control formată dintr-un polițist de frontieră și un polițist din cadrul Biroului Poliției Transporturi Aeriene a efectuat verificarea unei femei, cetățean român, care o însoțea pe fiica minoră și intenționa să părăsească țara.
Potrivit sursei citate, în urma verificărilor s-a constatat că mama nu deține o declarație notarială din partea tatălui și nici nu a putut prezenta dovada reședinței minorei în străinătate. Ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale pentru a părăsi România, călătoria minorului a fost întreruptă.
Este al patrulea caz înregistrat în care adulții au încercat să scoată din țară copii români fără a deține toate documentele necesare conform legii. Prin intermediul aplicației, polițiștii de frontieră au descoperit un alt caz în care mama nu avea o procură din partea tatălui, care să permită continuarea călătoriei, precum și două cazuri în care minorul însoțit de părinți nu deținea un document de călătorie. În toate cele trei cazuri, copiilor nu li s-a permis ieșirea din țară.
Cetățeni străini din țări care nu sunt membre UE, depistați la terminalele Schengen
De asemenea, tot prin intermediul aplicației eDac, pe Aeroportul Henri Coandă București, a fost depistat în zona terminalului Schengen un cetățean marocan care călătorea în direcția Frankfurt, cu tranzit în Varșovia.
„În urma verificărilor efectuate de lucrătorul de la Inspectoratul General pentru Imigrări, s-a constat faptul că persoana se afla în România în baza unei vize de lungă şedere, societatea angajatoare neavând cunoştinţă de intenţia străinului de a părăsi ţara.
Acestuia i-a fost întreruptă călătoria, fapt pentru care fost preluat de către lucrătorii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări pentru luarea măsurilor legale”, precizează Poliția de Frontieră.
De asemenea, tot pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, în zona de tranzit intrare Schengen, au fost identificați un cetățean din Nepal și două femei din Sri Lanka. Aceștia aveau contracte de muncă încheiate.
„O altă echipă mixtă de control formată dintr-un poliţist de frontieră şi un poliţist din cadrul Serviciului Poliţiei Transporturi Aeriene a verificat, în incinta Aeroportului International Henri Coandă Bucureşti, o persoană de sex masculin, care a prezentat poliţistului de frontieră o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Republica Cehia, prevăzută cu fotografia acestuia.
După verificarea respectivului document în eDAC, s-a constatat faptul că documentul sus-menţionat este fals. În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că persoana este solicitantă de azil pe teritoriul naţional. Aceasta a fost preluată de Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea dispunerii masurilor legale”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
Conform statisticilor prezentate duminică de Poliția de Frontieră, de la intrarea în Spațiul Schengen cu granițele aeriene și maritime, polițiștii de frontieră au efectuat 202.545 de verificări în aplicația eDAC, din care aproximativ 35.432 au fost realizate în ultima săptămână.