Nu orice aliment inclus în categoria bun pentru dietă este și benefic. Multe așa-zise alimente ”sănătoase”, de fapt pot pune cruce obiectivului de a pierde câteva kilograme.
Problema este că multe așa-numitele alimente ”sănătoase” sunt pline de ingredientele pe care vreți să le evitați în regimul slăbire: zahărul, grăsimile și carbohidrații. Adesea, aceste alimente sunt foarte procesate, ceea ce înseamnă că au ingrediente pe care este posibil să nu le recunoașteți sau să le înțelegeți. In cazul acestor alimente ar trebui să vă gândiți de două ori înainte de a le adăuga în regimul de slăbit.
Iaurtul
Unul dintre cele mai populare alimente „sănătoase” este iaurtul, lăudându-se cu calitățile „pro-biotice”. Cu toate acestea, multe iaurturi sunt pur și simplu pline de zahăr sau, și mai rău, cu sirop de porumb bogat în fructoză. Asta înseamnă că o porție de iaurt ”sănătos” conține la fel de mult zahăr ca o porție de budincă.
Batoanele proteice
Multe batoane proteice sunt pline de calorii, grăsimi și zahăr. Da, sunt bune pentru sportivi, dar nu sunt cea mai bună alegere pentru o persoană normală care încearcă să slăbească.
Alimentele conservate
La prima vedere, multe alimente conserve, cum ar fi supa conservată, par a fi destul de sănătoase. Dar, pentru a conserva aceste alimente, companiile adaugă în ele sare și alte tipuri de conservanți. Adăugând atât de multă sare și conservanți, valoarea nutrițională a acestor alimente devine discutabilă. Iar acest lucru poate face ca includerea lor în dietă să fie lipsită de sens.
Alimentele congelate
Ca multe conserve, și alimentele congelate au un conținut ridicat de sare și alți conservanți, punând astfel în discuție valoarea lor nutrițională.
Sucurile de fructe
Sucurile de fructe pot fi, de asemenea, pline de conservanți artificiali, punând sub semnul întrebării etichetav de „sănătoase” ale companiilor care le produc. Dacă vă place sucul de fructe și nu-l puteți elimina din dietă, alegeți suc „fără zahăr adăugat” sau, mai bine, faceți un suc de fructe folosind ingrediente proaspete.
Gustările ”cu conținut scăzut de calorii”
În majoritatea cazurilor, nu există nimic ”sănătos” în aceste produse cu conținut scăzut de calorii. Ele nu te vor sătura, ci, mai degrabă, vor face și mai multă foame, ceea ce înseamnă că veți mânca și mai mult după ele.